Ce mai recităm...

George Bacovia - Din urmă

2010-06-21T00:54:00.000+03:00

Poezie, poezie…
Galben, plumb, violet…
Si strada goală…
Ori asteptări târzii,
Si parcuri înghetate…
Poet, si solitar…
Glaben, plumb, violet.
Odaia goală…
Si nopti târzii…
Îndoiliat parfum
Si secular…
Pe vesnicie….

Adrian Păunescu - E prea puţin (1997)

2010-06-20T00:52:00.000+03:00

De-atâtea zilnice-ncercări mizere,
De-atâta umilinţă şi păcat,
De-atâta moarte câtă ni s-a dat,
E prea puţin o singură-Nviere.

Şi, totuşi, pe pământul îngheţat,
Lumina lunii drepturile-şi cere
Şi-n stupi lucrează vechiul dor de miere
Şi vânturile primenirii bat.

E ca un fel de rupere de ere
Şi ca un întuneric luminat,
E lupta-ntre femeie şi bărbat,
Ca la un alt scandal pentru putere.

Şi, vai, în tot ce, zilnic, s-a-ntâmplat,
E prea puţin o singură-Nviere.

Eusebiu Camilar - Nocturnă

2010-06-19T00:51:00.000+03:00

Linişte, linişte…
trec cerbii prin arinişte…

Ce zână le aşterne oare
miraj de lună pe cărare?…

Auzi-i cum păşesc pe prund
spre râul cu argint în fund…

Frumoasa mea cu gene lungi
păşeşte lin, să nu-i alungi…

E-atâta feerie-n văi
şi-atâta dor în ochii tăi:

Şi mi te duci aşa curând
norocule duios şi blând…

…Poveste din arinişte,
azi zbucium vreau, nu linişte…

Ion Luca Caragiale - Temelia (1907)

2010-06-18T23:51:00.000+03:00

Atâta muncă fără preget!
Încet-încet, de-atâţia ani,
De jos, din temelia stâncii,
casmaua smulge bolovani,
Şi macaraua suie-n muche,
şi dalta-n feluri îi ciopleşte,
La rând ciocanul îi aşează,
frumos mistria-i rostuieşte;
Şi — lucru vrednic de mirare
din răsărit până-n apus! —
Un grandios castel, d-asupra,
spre nori se-nalţă şi tot creşte:
Pe cât jos se scobeşte stânca,
pe-atât se-mpodobeşte sus…
…Mai trebuie frontonul splendid,
alegoria triumfală,
Şi-i opera desăvârşită —
e gat-a unui secol fală!…
Un ultim bloc enorm, acuma,
trosnind, e smuls din grop-adâncă
Şi ridicat din greu pe scripet…
Dar blocul ultim nu-i sus încă,
Şi, din afund, din măruntaie,
răcneşte stânca: „Nu mai pot”
„Proptele iute! Merg de râpă!
mă surp cu fala-vă cu tot!”

Morala

Ades, visând prea vesel,
ai deşteptare tristă…
„Să nu te rezemi, Doamne,
decât pe ce rezistă!”

Radu Gyr - Întrebare

2010-06-17T23:47:00.002+03:00

Adanca-i noaptea, orele profunde…
Gemand, spre raftul cartilor mă-ndrum
si-ntreb în soapta fiece volum:
-Tu esti? Si cartea fuge si se-ascunde.

Plangand, intreb portretul ei acum:
-Tu esti? Si nici iubita nu-mi raspunde.
Imi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
intreb: -Tu esti? Si cupa piere-n fum.

Si-ntreb si spada mea: -Tu esti? Si tace.
Si, cum mă prabusesc în jilt, infrant,
din zid o umbra alba se desface…

Mă-ntorc spre ea cu sange în cuvant
si-n ochii lui Iisus e numai pace.
Intreb: -Tu esti? Si umbra spune: -Sant.

Ion Pillat - Ocean Polar

2010-06-16T23:45:00.001+03:00

Noapte alba. Stalagmite nepatate de ninsoare
Vin ghetarii cete-ncete pribegind din Polul Nord.
Nu-i fior prin valuri clare si in zare nu-i fiord,
Doar pe ape, limpezite cataracte selenare.
Si pe unde, unde stele de argint marite-apar,
Firmamentul in oglinda isi restrange-n cerc ovalul.
Calea Robilor lactee ninge cu lumina valul,
Leganata de legende, promoroaca pe clestar.
Noapte alba. Gheata nalta iconita ca o friza
De zapada impietrita cu sclipire de otel,
Isi arata amagirea unor aripi fara tel.
Fulgerare boreala, enigmatica banchiza.

Lucian Blaga - În marea trecere

2010-06-15T23:43:00.001+03:00

Soarele-n zenit ţine cântarul zilei.
Cerul se dăruieşte apelor de jos.
Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere
îşi privesc fără de spaimă umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreagă poveste.

Nimic nu vrea să fie altfel decât este.
Numai sângele meu strigă prin păduri
după îndepărtata-i copilărie,
ca un cerb bătrân
după ciuta lui pierdută în moarte.

Poate a pierit subt stânci.
Poate s-a cufundat în pământ.
În zadar i-aştept veştile,
numai peşteri răsună,
pâraie se cer în adânc.

Sânge fără răspuns,
o, de-ar fi linişte, cât de bine s-ar auzi
ciuta călcând prin moarte.

Tot mai departe sovăi pe drum -
şi, ca un ucigaş ce-astupă cu năframă
o gură învinsă,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna să tacă,
să tacă.

Eugen Jebeleanu - Veştmântul

2010-06-14T23:43:00.001+03:00

Sunt cel care-ţi invidiază
pământul
sub care stai,
căci ţi l-ai aşternut pe tine
furându-mi-l, călcând în vârful degetelor
(precum umblai când îmi păzeai de larmă
somnul);

tu nu mi-ai dat răgaz
nici să-ntorc capul
Şi mi-ai furat pământul
sub care trebuia eu să m-aştern.
Nu ţi se potriveşte, în zadar.
E prea mult şi prea greu
Şi, totuşi, l-ai îmbrăcat

Şi nici n-ai mai întors capul
să te priveşti în oglindă.

Iulia Haşdeu - Unei file (1886)

2010-06-13T23:42:00.001+03:00

Sărmana filă-n care aştern
A gândului comoară
Nu ştii câte dureri se cern
Când vin spre tine iară.

Ca lumea, rece mă priveşti
Mă vezi surâzătoare
Dar rana cum s-o potoleşti
Când inima te doare?

Sunt rele care nu se scriu
Şi nu se spun în şoapte,
În ele chinu-i tot mai viu
Şi sufletul e-o noapte.

Poţi să mă plângi hârtie deci
Ca muta mărturie;
Ce grea amărăciune
Să râzi, când plânsu-nvie!

Geo Bogza - Poem ultragiant

2010-06-12T23:41:00.001+03:00

Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neaşteptare – şi aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraş murdar de provincie
Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.

Într-o seară am rătăcit singur pe străzi – şi când m-am întors
Servitoarea făcea patul în camera mea
Era o servitoare tânără şi negricioasă
Mi-a spus că toţi ai casei sunt plecaţi în oraş la plimbare
A zâmbit
Şi a trecut pe lângă mine de nenumărate ori.

Eram destrămat în seara aceea şi n-aveam nici o poftă să fac dragoste
Dar servitoarea era tânără
Nu cred să fi avut mai mult de şaisprezece ani
Şi cum se aşezase aproape pe pat, parcă aşteptând
M-am apropiat zâmbind şi am întrebat-o cum o cheamă.

Mi-a spus un nume oarecare, mi se pare că Maria
I-am spus că e frumos, ea s-a prefăcut că se ruşinează,
Cred să fi fost aproape de miezul nopţii
Prin ferestrele deschise răzbătea zgomotul confuz al oraşului
Acolo, undeva, erau teatre, cinematografe, femei splendide şi automobile
Aici eram numai eu cu servitoarea;
Ea n-a zis nimic, a închis numai ochii.

Era o servitoare scurtă, bondoacă aproape
Şi mirosea foarte rău a sudoare.
O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraş murdar de provincie
Pe când eram destrămat şi stăpânii tăi lipseau de acasă
Servitoare, pe pulpe cu două dungi roşii de la jaretiere
Servitoare cu pântecul mirosind a ceapă şi a pătrunjel
Servitoare cu sexul ca o mâncare de pătlăgele vinete
Scriu despre tine poemul acesta
Pentru a face să turbeze fetele burgheze
Şi să se scandalizeze părinţii lor onorabili
Fiindcă deşi m-am culcat cu ele de nenumărate ori
Nu vreau să le cânt
Şi mă urinez în cutiile lor cu pudră
În lingeria lor
În pianul lor
Şi în toate celelalte accesorii care le formează frumuseţea.

Alexandru Vlahuţă - Tot alte vremi

2010-06-11T23:40:00.001+03:00

Tot alte vremi s-au aşternut.
Din ce în ce mai rar,
Icoane şterse din trecut
Încet şi trist răsar.

În urma mea s-a-ntunecat,
Cum nici n-aş fi trăit…
Mai clare-s câte le-am visat
Şi-n cărţi le-am fost citit.

Şi de-ar fi fost să nu te ştiu,
De mult puteam să mor
Un beduin într-un pustiu,
Sub lună călător.

Dar chipul tău în veci mi-a stat
Ca o lumină-n gând.
Şi ani întregi te-am aşteptat,
De-atâta dor plângând.

Căci singura-mi iubire-ai fost
Şi singurul meu vis,
Ce-n stepa fără adăpost
O cale mi-a deschis.

În fine, mi te-ai arătat,
Tu, chip frumos şi sfânt;
Pierdut, în faţa ta am stat
Cu ochii în pământ,

Gândind că s-ar putea să pleci,
Stingher şi dornic iar,
Să plâng în urma ta pe veci,
Chemându-te-n zadar.

Tu însă te-ai înduioşat
Şi mâna mi-ai întins,
De tine m-am alăturat
Şi-n braţe te-am cuprins.

De-acum nici voi să mai ascult
La glasurile din trecut.
Fiinţa mea cea de demult
În noapte s-a pierdut.

În urmă stă un larg pustiu,
Un vis nelămurit.
Din tot trecutul meu nu ştiu
Decât că te-am iubit.

Marin Sorescu - Am vrut să mă schimb

2010-06-10T23:38:00.001+03:00

Am vrut să mă schimb pe unul mai bun,
L-am căutat cu lumînarea,
Înalt ca bradul, curat ca floarea,
Şi care noaptea să doarmă tun.

Ce, cu mîndrie, să-şi zică: unul
Ca mine-n lume nu mai există.
Frumos, cu educaţie ateistă,
Poţi să îl cauţi să tragi cu tunul.

Ce bine! Ce bine! Ce bine!
Şi, pe de altă parte, vai ce păcat!
Nimeni n-a vrut să se dea pe mine
Şi de-aceea am rămas neschimbat.

Mihai Eminescu - Între păsări

2010-06-09T23:37:00.001+03:00

Cum nu suntem două pasări,
Sub o streaşină de stuf,
Cioc în cioc să stăm alături
Într-un cuib numai de puf!

Nu mi-ai scoate oare ochii
Cu-ascuţitul botişor
Şi alăturea de mine
Sta-vei oare binişor?

Parcă mi te văd, drăguţă,
Că îmi zbori şi că te scap,
Stând pe gard, privind la mine,
Ai tot da cochet din cap.

Iară eu suit pe casă
Şi plouat de-atât amor,
M-aş îmfla ursuz în pene
Şi aş sta într-un picior.

Nichita Stănescu - N-ai să vii

2010-06-08T23:37:00.001+03:00

N-ai să vii şi n-ai să morţi
N-ai să şapte între sorţi
N-ai să iarnă, primăvară
N-ai să doamnă, domnişoară.

Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost şi astru
şi încest ai fost, prea cast.

Uite-aşa rămânem orbi
surzi şi ciungi de un cuvânt.
Soarbe-mă de poţi să sorbi
“S” e rece azi din sunt.

Zaharia Stancu - Cântec în ceaţă

2010-06-07T23:36:00.001+03:00

Copacii, prea negri, ne ies in drum.
Umbrele lor clatinate sunt fum.

O spaima tacuta ne-nvaluie rea.
Poate vantul ne poarta prin lume ori poate o stea.
Ne tinem de maini, ne spunem cuvinte.
Poate noi o mintim, poate dragostea minte.
Candva ne-am plimbat prin soarele diminetii,
Acum bajbaim prin padurile cetii …

Ori poate pe marginea vietii …

Grigore Vieru - Joc de familie

2010-06-06T23:34:00.001+03:00

Duminica dimineata
Copiii nostri amandoi
Se urca in pat
Intre noi…
Ne scot de pe degete
Palidele inele,
Le duc la ochi
Si se uita la mama si tata
Prin ele.
O, golul rotund al inelelor
Se umple atunci
De vazul copiilor luminos.
Si-n toata lumea
Nu exista joc mai frumos.

Mateiu Caragiale - Cronicarul (1910)

2010-06-05T23:34:00.001+03:00

Cu uşa zăvorâtă, în dosnica chilie
În care raza zilei se cerne tainic, lin,
Departe de-orice zgomot, ferit de ochi străin,
Bătrânul amintirea îşi deapănă şi-o scrie.

An după an înşiră, domnie cu domnie,
Rănit de soartă însă, de părtinire plin,
El pana-nverşunată îşi moaie în venin,
Ca-n viitor izvodu-i mai mohorât să-nvie

Acel veac de restrişte cu sângerânde zări.
Iar pe asupritorii batjocoritei ţări,
Amarnic îi huleşte în măiestrite rânduri

Şi-i tremură-atunci mâna de patimă, dar când
Răsare printre umbre domniţa cu chip blând,
Mişcat închide cartea şi cade trist pe gânduri.

Ion Barbu - Statură

2010-06-04T23:31:00.001+03:00

Să nu prelingă, să nu pice
Viu spiritul, robit în ea,
La azimi albe să-l ridice:
Sfiit pruncia ei trecea.

Sori zilnici, grei, ardeau sub dungă,
Uşor sunau în răsărit;
Şi nori ce nu ştiau s-ajungă
Şi munţii, câţi va fi-ntâlnit,

Suiau cu iezerii, să cate
La anii falnici, douăzeci.
Vedeau din ceasul ce nu bate
- Din timp tăiat cu săbii reci.

Demostene Botez - Floarea soarelui (1953)

2010-06-03T23:30:00.003+03:00

Mă-ntorc acum spre viitor cu faţa.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Şi oamenii îmi sunt şi mai aproape
Şi parcă m-a luat de mână, viaţa.

Eu secolului meu i-aud povaţa;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca faţa unei ape
Când soarele răsare, dimineaţa.

Ca peste şesuri aurii de grâne
Văd zarea largă-a zilelor de mâne
Şi peisajul lumii viitoare.

Mai tare-mi bate inima în piept!
Spre viitor tot sufletu-i îndrept,
Mereu, ca floarea-soarelui, spre soare.

George Bacovia - Gaudeamus

2010-06-02T23:29:00.001+03:00

Zădarnic flaute cântă
În aste zile păgâne
La vânt s-au dus aspiraţii,
Nimic nu rămâne…

În vânt şi uitare tot stând,
Cu zile grele, stăpâne
Oricine, orice au trăit,
Nimic nu rămâne…

George Călinescu - Interdicţie (1963)

2010-06-01T23:28:00.001+03:00

Nici n-ai ieşit pe uşa cea de perete dată,
Şi-ncep să număr ziua când vei veni din nou,
Mă înveleşti cu părul şi mă săruţi o dată,
Şi pieri din faţa mea cântând ca un ecou.

Iubirea mea-i făcută din grijă şi-aşteptare,
Să merg cu tine-alături îmi este interzis.
Stai într-un turn de aur sclipind în depărtare,
Şi ca s-ajungi la mine tu zbori peste-un abis.

La ora fermecată te-aştept cu îndoială,
De-ntârzii simt o spaimă, de vii, melancolie,
Mi-e teamă de-aceea zi în veci catastrofală
Când nu te va mişca a mea thaumaturgie.

Din mine trupul tău nu se va face rodnic,
Puţin te strâng în braţe, mai mult te văd în vis,
Nu-ţi voi fi mire sacru, ci pururi un logodnic,
Să merg cu tine-alături îmi este interzis.

Bogdan Petriceicu Haşdeu - Ciocârlia

2010-05-31T23:27:00.002+03:00

Se duce ciocârlia spre ţări mai fericite,
Lăsând mâhnita iarnă cu viscole şi ger,
Plăpânda melodie, poete-mbătrânite,
Cu-ncetul se retrage ş-iluziile per!

Natura cărunţită s-acuma tot mai cată
Pe blânda cântătoare cu cântecu-i perdut!
Nu mai spera, poete, în inima-ţi sfărmată
Să redeştepţi avântul doritului trecut!

Se duce ciocârlia să cânte-n depărtare,
Acolo unde vara mai poate străluci…
Ce mai aştepţi, poete? E ziua de plecare!
Vei mai cânta o dată… dar numai nu aci!

Adrian Păunescu - Ideologia perfectă (1990)

2010-05-30T23:25:00.000+03:00

Ideologia atlantă este perfectă.
Prin modul ei de a inculpa
Ea provoacă legi
Pe care nu le poate respecta nimeni.
Parlamentul atlant,
Străbătut de un fior,
Eminamente ideologic,
Emite legi după legi,
Una mai aberantă decît alta,
Una mai imposibil de respectat
Decît alta,
Pentru ca toţi să fie vinovaţi
În faţa tuturor.

Vasile Alecsandri - De crezi în poezie...

2010-05-29T23:21:00.001+03:00

De crezi in poezie,
In sfanta armonie
Din boltele ceresti,
Cand noaptea-nseninata
Luceste-ncoronata
De stele ce iubesti;

De crezi in tinereta,
In gingasa frumuseta
Ce-aprinde dulce dor,
Si-n tainica uimire
Ce-nsuflu-a ta privire,
O, scumpul mieu odor!

De crezi in al tau frate,
In suflete curate,
In cer, in Dumnezeu …
Precum eu cred in tine
Ca in cerescul bine,
Crede-n amorul mieu!

George Coşbuc - Sonet

2010-05-28T23:20:00.001+03:00

Se zice şi s-a zis că-i un secret
Al artei, să compui macame-arabe,
Să ştii să faci o odă unei babe
Şi, fără fond, să faci un bun sonet.

Deci vreau cu orice preţ să fiu poet
N-am fond, precum vedeţi, şi versuri slabe,
Şi-njur şi numai tropotind silabe
Şi şterg mereu şi şterg şi merge-ncet.

Opt versuri le-am făcut! aşa cu gluma,
Dar stante pede iată mai un vers,
O, de-aş găsi acum o rimă-n uma;

Dar haid! şi fără rimă văd c-a mers.
Eu sute de sonete-ţi fac de-acuma!
Arhangheli, trâmbiţaţi prin univers.

Tudor Arghezi - Aşteptare

2010-05-27T23:18:00.001+03:00

Toată ziua-n drum mă uit
Şi-aştept ziua ca să uit.
Va veni ori nu mai vine?
Au trecut opt vremuri pline
Şi soroc după soroc.
Îl aştept să-şi facă loc
Sau prin apă, sau prin foc.
E un drum,
Ori o pârtie de fum?

Vezi că mi-a făgăduit
C-o să vie negreşit,
Nu mi-a spus cu gura lui,
Ci cu a ghiocului.
Toată lumea grăitoare
Având gura în zăvoare,
Am crezut ghiocului,
Lacătul norocului.

Noaptea ochii nu-i închizi
Colcăiţi ca de omizi.
Auzi fagurii din stup:
Se răscoc şi, plini, se rup.
Omul tace, gândul umblă
Ca un hoţ prin grâu şi umbră
Şi-asculţi gândurile-n şoapte,
Târla lungă-n pas de noapte.

Camil Petrescu - În prag

2010-05-26T23:17:00.002+03:00

Deschide ferecata poartă,
Kicsikém,
Sunt acolo-ngrămădite
Tristeţi de mult uitate,
Vechituri şi gânduri părăsite,
Toane reci pe lângă soartă.

Rând pe rând am aruncat acolo,
Ca într-un pod de casă,
Atâtea lucruri care-au fost,
Desperechiate, prăfuite de uitare,
Zestre şi povară fără rost.

În jilţul fericirilor trecute,
Cu câlţii scoşi afară,
Doarme somnoros «odinioară»
(L-o cuprinde cândva cartea
Amintirii prefăcute.)

Treze stau prin colţuri drame doar schelete,
Printre ele nebunii săpate în perete,
Glume care-ncearcă nemurirea,
Spinări reci de salamandre
Subt duşumeaua minţii, prin meandre.
A trecut pe-acolo moartea şi iubirea.
Cine să le judece şi să despartă?

O, deschide ferecata poartă
Kicsikém
Nu te teme
Duhurile toate te privesc
- Unele cu drag –
Căci, albă şi fragedă,
Tu te profilezi uşoară
Ca pe un primăvăratec prag.
Şi-n jurul tău
Tremură lumina crudă de afară.

Iacob Negruzzi - Două vieţe

2010-05-25T23:16:00.000+03:00

Doue vieţe omul măsoară
Cât timp urmează cărarea lui,
Una în lumea cea din afară
Alta-n adâncul sufletului.

Cea din afară blândă, senină
Mi-a dăruit-o al meu destin
Dar cea din suflet de lupte plină
De griji amare si negru chin.

Precum sărmanul far de vedere
Ce lume, oameni văzui în vis,
Când se deşteaptă simte-n durere
Noaptea ce-apasă ochiu-i deschis;

Sau cum a mării puternici valuri
Adânc din funduri s-asvârl spumând
Ş-apoi sfărmate de nalte maluri
Iarăşi în mare recad gemând;

Aşa din mine visuri frumoase,
Aspirări mândre sumeţ pornesc
În curănd însă neputincioase
De-a lumii proză crud se zdrobesc.

Nimic de-aceste nu ştie însă
Vârtejul lumii nepăsător,
Jalnice cânturi, lacrimi ascunse
Singuri sunt triştii martorii lor.

Ion MInulescu - Specific românesc

2010-05-24T16:00:00.000+03:00

Ce româneşti sunt astăzi căsuţele din Şchei!…
Sunt vesele şi albe şi curate -
Şi totuşi, altădată, ce triste şi-ncruntate
Te-ntâmpinau aceste căsuţe strămoşeşti,
Prin care ţărăncuţele minore,
De teama slujitorilor domneşti,
Îşi ascundeau panglicele lor tricolore,
Căci zbirii stăpânirii din cetate,
Când năvăleau în Şchei să-şi încaseze birul,
Le despuiau de salbe,
Inele
Şi cercei;
Şi le-aruncau pe toate, aproape goale,-n ploaie,
Ca să-nmulţească crucile din cimitirul
Bisericuţii Sfântul Niculaie…
Aşa era pe vremea-aceea-n Şchei
Când zbirii stăpânirii din cetate
Vânau doar pungi de aur
Şi… femei…
Dar bunul Dumnezeu, care veghea
Cu ochiul său triunghiular de peruzea,
S-a mâniat de-atâta răutate…
Şi-atunci, toţi zbirii din cetate,
Cât ai clipi din ochi, au dispărut
Braşovul n-a mai fost cetate
Şi-n Şchei dreptate s-a făcut -
Dreptate sfântă, pentru lumea toată -
Aşa cum nu se mai făcuse
În Şchei de nimeni… niciodată…
Dar dacă atunci, în Şchei, s-au petrecut
Minunile pe care le-aţi văzut,
În Şchei rămâne totuşi şi astăzi, neschimbat,
Un nume vechi,
Un nume de mare Împărat,
Pe care, Dumnezeu chiar – dacă-ar vrea
Să-l schimbe -
Dumnezeu nu l-ar schimba!…
De-aceea “Împăratul Solomon”
Din firma cârciumii cu-acelaşi nume
A renunţat la sceptru şi la tron
Şi-n cârciuma din Şchei, plină de lume,
Înveseleşte şi-astăzi la fel ca-ntotdeauna
Perechile de tineri – drumeţi îndrăgostiţi -
Clienţi care se-mbată cu bere şi cu glume,
În timp ce lăutarii le miorlăie-n urechi
Refrenul nou al unei romanţe de sezon,
Ce nu-i decât refrenul romanţei foarte vechi,
Pe care-o ştiţi cu toţii -
Romanţa vieţii noastre,
Cu “banca solitară”.
Cu “brazii”
Şi cu “luna”!…

Ion Heliade Rădulescu - Adio la patrie (1868)

2010-05-23T21:54:00.002+03:00

Te las, patrie, soţie,
Ah! şi dorul v-a-mpilat,
Jugul greu v-a-ngenuncheat,
Viaţă-amară, moarte vie!

Te las, patrie,-n lamente
Şi-n catene fiii tăi;
Râd şi danţă toţi cei răi
La suspinele-ţi ardente.

Pruncul ţipă, mama plânge,
Tata geme greu sub fier,
Junii nalţă pumni la cer,
Şi tiranii-s beţi de sânge.

Rusul bate, neamţu-ntinde,
Veneticul blestemat,
Lor ce naibei s-a-nchinat,
Ţară, fată, toate-şi vinde.

Te las, patrie,-n sclavie;
Şi-n pământ şi loc străin
Nu m-aşteaptă decât chin,
Viaţă-amară, moarte vie.

Voi vedea munte şi vale,
Fetişoare, ochi frumoşi,
Gesturi, datini, juni voioşi,
Dar nimic ca ale tale.

Râuri, mare, vânturi, stele,
Toate-s surde l-al meu chin;
Nu eşti, Oltule, străin:
Spune tu de ale mele.

D-oi vedea şi lumea-ntreagă,
Spune că nu sunt ai mei;
D-oi vedea eroi şi zei,
Nu e România dragă.

Te las, dulce Românie,
Dar, d-a vrea şi Dumnezeu,
A veni şi rândul meu
Să mor, să trăieşti tu vie.

Moartea pentru-a ta scăpare
A fost toată ţinta mea;
Fericirea-mi cea mai mare
E să mor când vei via.

Nichita Stănescu - Gând 11

2010-05-22T21:53:00.003+03:00

Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte
despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe
mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta
uneori oamenii sunt în aparenţă schimbători sau au
umori diferite.
De fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre
tine însuţi.

Grigore Vieru - Ars poetica

2010-05-21T21:52:00.001+03:00

Merg eu dimineaţa, în frunte,
Cu spicele albe în braţe
Ale părului mamei.
Mergi tu după mine, iubito,
Cu spicul fierbinte la piept
Al lacrimii tale.
Vine moartea din urmă
Cu spicele roşii în braţe
Ale sângelui meu -
Ea care nimic niciodată
Nu înapoiază.
Şi toţi suntem luminaţi
De-o bucurie neînţeleasă.

George Topârceanu - Portret

2010-05-20T21:51:00.003+03:00

Ea are ochii mari,
Ea are gura mică,
Un corp cu forme tari
Şi graţii de pisică.

Dorinţe, pururi noi -
Scântei ascunse-n vatră -
Şi două braţe moi,
Şi-o inimă de piatră.

Ana Blandiana - Întrebări

2010-05-19T21:50:00.003+03:00

De ce nu se-amestecă totul?
De ce nu se-acoperă
Pielea lucioasă a pământului cu blană?
De ce nu răsare iarba verde şi fragedă
Pe spinarea fierbinte a fiarelor din păduri?
De ce nu le cresc pomilor aripi
Şi păsărilor rădăcini?
De ce nu ciripesc pietricelele fericite
De pe marginea râului?
Eu de ce nu învăţ să urăsc?
Eu de ce?
- O, Doamne, ce copil obositor,
Oftează îngerul.

Emil Botta - Anotimp (1943)

2010-05-18T21:49:00.005+03:00

Nici viori, nici fluiere,
nici ploaia prin plete sa-ti suiere ;
in tacuta noapte adanca
glasul tau nu se aude, nu inca …

Din himericele bolti se anina
armele noptii, stelele-n ruina;
pana la noi inca n-a patruns
al codrului clopot ascuns.

Cerestile drumuri,
toate-s doar aburi si fumuri …
Plimba-te, pala, prin aurora,
frunte a lucrurilor, luna mea, prora !

Dar vor veni ! O, ce siguri,
oaspetii in vestminte de friguri !
Dar vor veni ! O lumina subtire,
si naiuri si harfe si lire !

Adrian Erbiceanu - Poveste de iarnă

2010-05-17T21:48:00.003+03:00

Cine a spus că cerul e posac ?
Un fulg, acolo, ce e, te-nfioară ?
Nu-i spune lui poveşti că eşti sărac,
Că lemne n-ai, doar nu-i întâia oară.
Şi ce-i mai sănătos ca statu-n ger ?
Te naşti din nou, nimic nu te mai doare ;
E zidul spart ? Te poţi uita la cer !
Ferice fii, nu poate fiecare !…

Bătea la uşi Crăciunul timpuriu
(În sănii cu bărboşi purceşi din mituri,)
Dar n-ajungea – în visul lor târziu-
Sărmanelor “fetiţe cu chibrituri”…
În zgomot sec se deschideau obloane;
Ţâşneau în stradă mii de licurici…
-“Ce faci, mon cher ?…Ai să răceşti cucoane !”
-“E-atât de cald că mă sufoc aici…”

În tremur scurt o ultimă suflare
Pierea sub ceru-nzăpezit de nori :
-“A mai murit un…hoţ de buzunare…”
-“Să bem, mon cher, că iată bate-n zori”…
Cine a spus că cerul e posac ?
Păi ce să fac, eu te-am făcut sărac ?…

Se-nvălurea în alb întreaga urbă
Trasând pe zare o tristeţe curbă.

Vasile Alecsandri - Stelele (1853)

2010-05-16T02:05:00.003+03:00

De la mine pân’ la tine
Numai stele şi lumine!

Dar ce sunt acele stele?
Sunt chiar lacrimile mele

Ce din ochii-mi au zburat
Şi pe cer s-au aninat

Cum se-anină despre zori
Roua limpede pe flori!…

Vărsat-am multe din ele
Pentru soarta tării mele!

Multe pentru cei ce sunt
Pribegiţi de pe pământ!

Multe lacrimi de jelire…
Iar de dulce fericire

Ah! Vărsat-am numai două,
Şi-s luceferi amândouă!

Radu Gyr - Cântec deplin

2010-05-15T02:04:00.003+03:00

N-ai lăuda de n-ai ştii să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mâna ta n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad in tine.

Că nu te-nalţi din praf dacă nu cazi
Cu fruntea jos, în pulberea amară,
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
E că mureai în lacrima de-aseară.

George Topârceanu - Nebunul

2010-05-14T02:03:00.001+03:00

Am indragit, fara nadejde,
Pe zana moarta Fericirea.
Sa nu va bateti joc de mine,
Sunt om ca voi in toata firea…
Si-o vad, in fiecare noapte,
Mireasa tanara cum vine;
Ca o vedenie usoara
Incet s-apropie de mine.
Din crestet, valul alb, subtire
De-a pururi fata i-o ascunde.
Prin stravezimea lui, se vede
Zapada formelor rotunde.
In parul lung si negru poarta
Uscate flori de lamaita…
Fiinta-aievea ori parere,
Eu te iubesc de mult, zeita!
Dar ochii tai, ascunsi vederii
Nu vor, cu dulcea lor otrava,
Sa-mi vindece durerea-nfipta
Adanc, in inima bolnava.
O, vino, vino mai aproape,
Arunca valul de pe fata!
Sa simt fiorul sarutarii,
Sa te cuprind odata-n brate!…

De la-nceput ti-am fost ursita,
Dar o putere ne desparte
Si ne-a menit sa fim, iubite,
In veci aproape si departe.
Pierdut esti pentru totdeauna,
De-mi ceri sa-ti dau o sarutare,
Ca, daca ma cuprinzi in brate,
Ca fumul, trupul meu dispare.
E vai de cel ce-n viata asta,
In suflet, taina mea o poarta.
Cand toti vor crede ca sunt vie,
El singur stie ca sunt moarta!…
…………………
Plutind, porneste pe alee,
S-ascunde-n umbra de palate
Si sta, o clipa, langa banca
Unei perechi inamorate…
In cimitir acuma intra,
O vad cum trece inainte:
O aratare luminoasa
Pasind incet peste morminte.
Si-n colt m-asteapta lang-o groapa:
E amagirea cea din urma…
Cu bratele intinse dornic,
Alerg… Puterea mi se curma…

Octavian Paler - Lecţie inutilă de logică

2010-05-13T01:59:00.001+03:00

Aşa se întâmplă logic,
plecăm şi sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,
poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva
totul e logic
chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri?

Ion Minulescu - Într-un bazar sentimental

2010-05-12T01:58:00.002+03:00

Stofe vechi, o mandolină,
Un Cézanne şi doi Gauguin,
Patru măşti de bronz:
Beethoven, Berlioz, Wagner, Chopin,
O sofa arabă, două vechi icoane bizantine,
Un potir de-argint, mai multe vase vechi de Saxa, pline
Cu mimoza, tamburine spaniole, lampioane
Japoneze, trei foteluri cu inscripţii musulmane,
“Fleurs du mal” legate-n piele de Cordova,
Şi pe pian:
Charles Baudelaire şi-alături Villiers de l’Isle-Adam…

Toate sunt ca şi-altădată…
O, bazar sentimental!…
Toate sunt ca la plecarea mea – dantelă şi cristal…

Şi cu toate-acestea, câte tocuri nu-şi lăsară forma
Pe covoarele-ţi bogate de Buhara?
Şi-n enorma
Ta colecţie de patimi, câte buze nu-ncercară
Să-ţi transcrie madrigaluri

Pe obrajii tăi de ceară?…
Câte tragice-nceputuri nu sfârşiră-n simfonia
Mută-a lacrimilor?

Câte nu pieriră-n veşnicia
Inutilului?
Căci noaptea cea dintâi fu cea din urmă,
Iar dorinţa ta… nimicul – şi nimicul nu se curmă!…

Ştiu că m-aşteptai pe mine…
Iată-mă, sosesc şi-ţi zic:
Te-ntâlnesc întâia oară… Tot ce-a fost n-a fost nimic,
Minte-mă din nou… Aprinde lampioanele… Coboară
Transparentele… Dă-mi calmul şi culorile de seară…
Dă-mi şi buzele, şi ochii, şi…
“Les fleures du mal” la fila
Trei sute treizeci şi nouă: “La mort des amants”…

Dar mila
De amanţii tăi ce-aşteaptă pe trotuar plecarea mea
Mă-ntrupează-n cel de-alt’dată şi…
Pe-araba ta sofa:
Cântece-n surdină,
Gesturi,
Umbre,
Flori,
Et caetera!…

George Bacovia - Ecou de serenadă

2010-05-11T01:58:00.001+03:00

Pansele negre, catifelate
Pe marmora albă s-au veştejit,
Şi-n tainice note s-au irosit
Parfume triste, îndoliate.

Eu singur, cu umbra, iar am venit,
O, statui triste şi dărâmate, -
Pansele negre, catifelate,
Vise, ah, vise, aici, au murit.

În haine negre, întunecate,
Eu plâng în parcul de mult părăsit…
Şi-a mea serenadă s-a rătăcit
În note grele, şi blestemate…

Cezar Bolliac - Alaiul unui cerşetor

2010-05-10T01:56:00.002+03:00

Popor, faceţi loc! trece-un călător!
Un sfeşnic înainte ş-un preot după dânsul;
De săraci se duce un trist coşciug de lemn.
Înfăşurat în trenţe, un corp este într-însul,
Lacrime sau doliu tristarea nu însemn. -
Cei mari, vă plecaţi! trece-un cerşetor!

Bogaţilor, loc! trece-un călător!
Acel cerşetor care chiar ieri nu avea pâine,
Clopotul răsună, că a ajuns la port:
I-a încetat durerea şi grija pentru mâine;
Regii-s d’opotrivă cu cerşetorul mort.
Staţi, ţari şi cezari! trece-un cerşetor!

Loc! loc, suverani! trece-un călător!
Ţărâna-i se depune în urna veciniciei,
Unde concheranţii p-a lor o au depus,
Şi viermii putrejunei dau pânteci lăcomiei -
Sufletele toate se văd acolo sus.
Îndărăt, bogaţi! trece-un cerşetor!

Stăpânilor, loc! trece-un călător!
Vă trageţi, plecaţi capul, gătiţi-v-a răspunde:
Creatoru-ascultă pe cerşetorul mort.
Din câte-a tras aicea nimica nu ascunde; -
Greu or să răspundă acei ce griji nu port!
Tiranilor, loc! trece-un cerşetor!

Demostene Botez - Dăruire (1927)

2010-05-09T19:20:00.000+03:00

Omule, ce urci pe scheli mereu
Cărămizi, de dimineaţa până seara,
Cum aş vrea să-ţi port şi eu povara,
S-o-mpărţim – să nu-ţi mai fie greu!…

Omule, care-ai bătut la uşa mea
Gol şi flămând şi-aproape fără grai,
Ia-mi hrana mea şi cel din urmă strai
Şi bucură-te cât vei mai putea.

Omule, care-ai trecut pe lângă mine
Purtând tăcut dureri ce nu le spui,
Dacă-ai iubit durerea orişicui,
Dă-mi sarcina tăcerilor din tine.

Duiliu Zamfirescu - Noapte bună (1893)

2010-05-08T19:19:00.000+03:00

Noapte bună, noapte bună,
Copilaş cu gura mică,
Dormi sub razele de lună
Şi la cap c-o floricică.

Mâine, când te-i deştepta,
Razele din sfântul soare
Genele ţi-or săruta,
Socotindu-te o floare.

Şi-or trimete către tine
De pe-un vârf de romaniţă
Ursitoarele de bine
Pe aripi de gărgăriţă.

Azi norocul îţi zâmbeşte,
De pe drumuri te adună:
Gărgăriţa urmăreşte,
Urmăreşte-o… Noapte bună.

Ana Blandiana - Suficientă mie

2010-05-07T19:18:00.001+03:00

Suficientă mie nu mi-am fost niciodată,
Atârnând mereu ca un fruct de o creangă în vânt,
Ca de un arc încordat, o săgeată,
Ca de propria sa etimologie, un cuvânt.

Ce-am însemnat înainte de-a fi fost pe pământ,
Ce sens visat de demult devenit speranţă uitată
Mă străbate sărind peste rând
Şi făcându-şi din mine dovadă

Şi verigă a unui mister amânat
Ca să continue diferit însă viu,
Plătind cu dobândă acelaşi păcat

Pe care ţi-l las moştenire târziu,
Ca să-l înţelegi şi să-l porţi mai bogat,
Numai tu, cititor nenăscut, ca un fiu…

Marin Sorescu - Pictura cu crin

2010-05-06T19:16:00.000+03:00

Si as dori să te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Făcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, până la urma,
Sintem tentati să le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca să-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie să se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.

Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am văzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului.

Panait Cerna - Nocturnă (1910)

2010-05-05T17:28:00.000+03:00

La casele cu brazi în poartă
Zăvoru-i tras, ograda moartă.
O candelă-ntr-un colţ clipeşte,
Sporind singurătatea grea …
De-acum şi candela-aţipeşte –
Adormi şi tu, nădejdea mea!

Pe plaiuri, sus, un bucium moare
Şi focurile-s tot mai rare.
Departe-n văi adânci, prin pietre,
Izvorul glăsuieşte-abia …
Dorm toţi în jurul stinsei vetre –
Adormi şi tu, iubirea mea!

În bura de lumină dulce
Coboara luna să se culce.
Tăcerea aripa-şi desface,
Ţinând pământul tot sub ea …
Pământ şi ceruri dorm în pace –
Adormi şi tu durerea mea!

Lucian Blaga - Stelelor

2010-05-04T17:26:00.000+03:00

C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi
în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor
şi flăcări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută
cu buze reci de gheaţă trupul.
şi-nmărmurit vă-ntreb:
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
mă simt azi cel mai singuratic suflet,
şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu – unde.
Un singur rând mi-e rază şi putere:
o, stelelor nici voi n-aveţi
în drumul vostru nici o ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea.

George Bacovia - Requiem

2010-05-03T17:23:00.000+03:00

Eram să te aştept prin parc,
Văzând că singurătăţi pe aici m-au oprit…
Dar, mereu aceleaşi uitări!
Dar, tot aceeaşi poezie la infinit!?

Filosofia vieţii mi-a zis:
Undeva este, cu mult mai departe…
Atâtea şi-atâtea… lasă!
Visezi, ca din carte!

Johann Wolfgang Goethe - Aproape de cel drag (traducere Maria Banuş)

2010-05-02T17:21:00.001+03:00

La tine mă gândesc când valu-n soare,
Pe mări sclipeşte,
Când licărul de lună, din izvoare
Se oglindeşte.

Te văd pe tine când în drum, sub zare
Colb se ridică.
În bezne, când drumeţul pe cărare
E prins de frică.

Te-aud pe tine-n vâjâirea-adâncă
De val, în ropot
Adesea merg s-ascult când, stins, în luncă,
E orice şopot.

Cu tine sunt; de-ai fi cât de departe,
Sunt lângă tine.
Apune; stelele-n curând vor arde.
De-ai fi la mine!

George Coşbuc - Doina

2010-05-01T17:18:00.000+03:00

Copilo, tu eşti gata
De-a pururea să plângi!
Şi când eşti tristă, Doino,
Tu inima ne-o frângi.
Dar nu ştiu cum, e bine
Când plângi, că-n urma ta
Noi plângem toţi, şi-amarul
Mai dulce ni-e aşa.
Şi toate plâng cu tine
Şi toate te-nţeleg,
Că-n versul tău cel jalnic
Vorbeşte-un neam întreg.

Pe fete-n faptul serii
Le-ntâmpini la izvor,
Tu singură stăpână
Pe sufletele lor.
Le-nveţi ce e iubirea
Şi râzi cu ochi şireţi,
Deodat-apoi te-ntuneci
Şi cântece le-nveţi:
Să cânte ziua-n luncă
Şi seara când se-ntorc,
Când triste-n pragul tinzii
Stau singure şi torc.

Când merg flăcăi la oaste
Cu lacrimi tu-i petreci
Şi stai cu ei, ţi-e milă
Să-i laşi pustii, să pleci.
Cântând le-aduci aminte
De-o fată din vecini,
De mame şi de-ogorul
Umplut acum de spini.
Şi când i-omoară dorul
Şi-n jurul tău se strâng,
Pui fluierul la gură
Şi cânţi, iar dânşii plâng.

E plin de oameni câmpul,
Tu, Doino,-n rând cu ei.
Moşnegi şi oameni tineri
Şi tinere femei
Adună fânu-n stoguri
Şi snop din spice fac
Din scutece copilul
Când plânge-n săhăidac
Te duci şi-l joci pe braţe
Şi-l culci apoi pe sân,
Şi-i cânţi s-adoarmă-n umbra
Căpiţelor de fân.

Din văi tu vezi amurgul
Spre culmi înaintând,
Pe coaste-auzi pâraie
Prin noapte zgomotând,
Şi-asculţi ce spune codrul
Când plânge ziua-ncet
Ah, toate, Doino, toate
Te fac să fii poet.
Şi, singură cu turma,
Privind pierdută-n zări
Spui munţilor durerea
Prin jalnice cântări.

Pe deal românul ară
Slăbit de-amar şi frânt.
Abia-şi apasă fierul
În umedul pământ.
Tu-l vezi sărman, şi tremuri
Să-l mângâi în nevoi.
Şi mergi cu el alături
Cântând pe lângă boi.
Iar bieţii boi se uită
Cu milă la stăpân
Pricep şi ei durerea
Sărmanului român.

Eu te-am văzut odată
Frumoasă ca un sfânt,
În jur stăteau bătrânii
Cu frunţile-n pământ.
Cântai, ca-n vis, de-o lume
Trăită-ntr-alte vremi,
De oameni dragi, din groapă
Pe nume vrând să-i chemi.
Şi-ncet, din vreme-n vreme,
Bătrânii-n jur clipeau
Şi mânecile hainei
La ochi şi le puneau.

Dar iată! Cu ochi tulburi
Tu stai între voinici,
Te văd cum juri şi blestemi
Şi pumnii ţi-i rădici!
Pribegi de bir şi clacă,
Copii fără noroc,
Tu-i strângi în codru noaptea
Sub brazi pe lângă foc.
Şi cânţi cu glas sălbatec,
Şi-n jur ei cântă-n cor
Cântări întunecate
Ca sufletele lor.

Când ştii haiduci în codru
Te prinzi cu ei fărtat,
Li-arăţi poteci ascunse,
Pe stânci le-aşterni tu pat.
Când pun picioru-n scară,
Ţii roibul lor de frâu;
Grăbit, când prind ei puşca,
Scoţi plumbii de la brâu:
Iar când ochesc, cu hohot
Tu râzi, căci plumbii moi
S-au dus în piept de-a dreptul
Spurcatului ciocoi.

Ai tăi suntem! Străinii
Te-ar pierde de-ar putea;
Dar când te-am pierde, Doino,
Ai cui am rămânea?
Să nu ne laşi, iubito,
De dragul tău trăim:
Săraci suntem cu toţii,
Săraci, dar te iubim!
Rămâi, că ne eşti doamnă
Şi lege-i al tău glas,
Învaţă-ne să plângem
C-atât ne-a mai rămas!

Mihai Eminescu - Poet

2010-04-30T13:54:00.001+03:00

Să torni la rime rele,
Cu dactile în galopuri,
Cu gândiri nemistuite
Să negreşti mai multe topuri;

Şi când vezi vreo femeie
Să te-nchini pân’ la pământ
Şi de-a sta ca să-ţi vorbească
Să înghiţi orice cuvânt;

Nespălat, neras să umbli,
Şi rufos şi deşuchet -
Toate-acestea împreună
Te-arat-a fi poet.

Ion Luca Caragiale - Epigrame (1901)

2010-04-29T17:16:00.000+03:00

Unui senator

Cănit? Şi crezi că ăsta-i chipul
Să-ntinereşti în adevăr?…
Ca Venerii să fii discipul
Mai va ceva pe lângă păr!

Unui clubman

La cărţi, c-un as eşti asasin,
“Cu spada-n luptă, spadasin;
Dar fără spadă, fără as,
Tu singur spune: ce-ai rămas?
(Moftul Român, 24 Iunie 1901)

Doamna cu evantai

Pe canapeaua elegantă
Se-ntinde doamna nonşalantă
Şi c-un papyrus se evantă
De atmosfera ambiantă.

Făt-Frumos cu Moţ în Frunte
Zi că-i dragoste, şi pace !

Te-a vrăjit ? atât ţi-a fost :
Din pocit, frumos îţi face,
Şi deştept din ăl mai prost.
(“Convorbiri critice”, 1908, 15 decembrie)

Teleor Ţaţa

E lucrul natural,
Iubitul meu amic:
Cu cât te înalţi mai sus,
Cu atât te văz mai mic.

Domnul Cuza

Te-ai înălţat atât de sus,
Iubitul meu amic;
În cât să nu te miri de-mi pari,
De jos, atât de mic.

Lui Teleor

Că n-am destulă sare-a mea,
Te rog, amice-a mă s’Cuza;
Dar c-aş fura-o altuia,
Nu cred să poţi a m-A-Cuza.

Aceluiaşi Teleor

Nu zic, Poate că n-am haz,
Dar, te rog, admite-mi scuza,
Scumpe-amice: -n orice caz,
Eu sunt eu, şi — nu sunt Cuza.
Caragiale.

Grigore Vieru - Să mergi frumos

2010-04-28T17:07:00.000+03:00

(Fiilor mei Calin si Teodor)

Fiule, să nu
Calci de sus,
Sa nu incovoi spinarea.
Sa mergi frumos si demn
Si nezgomotos
Ca pe obraz
Lacrima celui care a invins.
* * *
In memoria Doinei
si a lui Ion Aldea Teodorovici
Pe sangele nostru,
Pe sangele nostru
De soare vazut
Curg florile
Alfabetului latin.
Curajul de-a trai,
Curajul de-a muri
Iata cele doua aripi
Care pot
In ceruri sa te ridice.

Gheorghe Asachi - Ţigara

2010-04-27T16:56:00.000+03:00

O, străină buruiană,
Preste mări de la Apus,
Nu un om, ci o satană
În Moldova te-au adus,
Ca la luxul cel nebun
Să adaogi încă un!

Nu-i de-agiuns că luxul sapă,
Despoaie din an în an,
De sudoare se adapă
A bietului moldovan;
Prin ţigări şi prin ciubuci
Tu şi măduva-i usuci.

Idole, cărui se-nchină
Cel ce-odată te-au gustat,
Cărui aburi învenină
Aerul cel mai curat,
În grădină şi-n salon
Tu dai lege şi bun ton.

De prisos a şti vro limbă,
La vizite şi la bal,
Astăzi vorba se preschimbă
Prin a fumului canal;
Cel ce suflă mai vârtos
Are spirt şi-i graţios.

Vezi junele-n Iaşi, la ţară,
Cum din gură deseori
Negru fum scot din ţigară
Ca din hoarna lui vapor,
Ş-a lor buză delicată
Ca jambonu-i afumată.

A ţigarei aspra lege
Au supus la greu tribut,
Fără vârsta a alege,
Pe sărac, pe cel avut,
Încât oriunde acum
Alta nu vezi decât… fum!

George Ţărnea - Cântec de poet desuet

2010-04-26T16:54:00.000+03:00

Ce frumos cânta poetul,
Altădată şi vorbea
În consens cu alfabetu,
Despre cât de mult iubea.

Dar s-au dus acele vremuri
Şi-a murit acel îndemn -
Tenta mistică-n totemuri,
Limba ludică, de lemn.

Alţii sunt acum la modă
Şi se poartă glorios
O iubire mai comodă
Care n-are, curios,

Nici sumar decor artistic,
Nici plăceri, nici remuşcări -
Ca un simplu joc stilistic
Practicat, frecvent, pe scări...

Şi-n maşini, şi-n ascensoare,
Într-un ritm demenţial -
Semne slabe de ninsoare
După marşul nupţial.

Stă poetul jos, pe trepte,
Cu metaforele-n gând;
Nu-i nimic, să tot aştepte,
Pân-o adormi plângând!

Că de-ntors din mersul vieţii,
Vreo iubire, nu e chip -
De-asta şi ajung poeţii
Biete fire de nisip!

Mihai Eminescu - Iambul

2010-04-25T13:23:00.000+03:00

De mult mă lupt cătând în vers măsura,
Ce plină e ca toamna mierea-n faguri,
Ca s-o aştern frumos în lungi şiraguri,
Ce fără piedeci trec sunând cezura.

Ce aspru mişcă pânza de la steaguri,
Trezind în suflet patima şi ura
Dar iar cu dulce glas îţi umple gura
Atunci când Amor timid trece praguri!

De l-am aflat la noi a spune n-o pot;
De poţi s-auzi în el al undei şopot,
De e al lui cu drept acest preambul

Aceste toate singur nu le judec…
Dar versul cel mai plin, mai blând şi pudic,
Puternic iar de-o vrea e pururi iambul.

Alexandru Philippide - Vis şi căutare (1901)

2010-04-24T16:49:00.000+03:00

- Nu eşti sătul de colindat prin stele,
Prin miliardele de ani-lumină
Cât zice-se că-i drumul pân’la ele,
Chiar cu închipuirea cea mai plină
De cosmos şi de cosmo-fantezii?
- Acolo-i ţelul marii poezii.
- Ce-i marea poezie? Vorbă-n vânt
Cu care ne-amăgim; comod cuvânt
Cu care lesne-acoperi ce nu ştii.
Mai bine să ne-ntoarcem pe pământ
Şi părăsind călătoria-n vid,
Să cultivăm grădina lui Candid,
Lăsând închipuirea să măsoare
Iluzia-n continuă mişcare
A ţelurilor drumurilor lungi,
La care să visezi, să nu ajungi…
Şi poate-aici s-ar întâmpla să fie
Şi mult râvnita mare poezie
Ispititoare –
Căci totul este vis şi căutare.

Grigore Alexandrescu - Celui ce scria că poezia este o boală nelecuită

2010-04-23T16:46:00.000+03:00

Dar, boala poeziei este nelecuită:
Ai zis şi tu-n viaţa-ţi un singur adevăr;
Dovadă la aceasta e muza-ţi cea pocită,
Şi versurile tale, care se trag de păr.
De-atâta vreme lumea îşi bate joc de tine,
Şi-n loc să pui silinţă a scri ceva mai bine,
Din zi în zi mai tare te văz că şchiopătezi.
Ce doctor aşa mare poate să se găsească,
De a ta nebunie să te tămăduiască,
Sau cel puţin să facă în proză să visezi?

Costache Ioanid - De ce nu vii?

2010-04-22T16:44:00.000+03:00

“De ce nu vii de pe carari straine
sa-Mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am fugit, cind numai pentru tine,
ca Isaac am fost pe rug urcat.

Mai mult de-atit, ce jertfa de iubire?
Si cui i-ar da mai mult de-atit prin gind:
Un fiu pierdut si rida in nestire
si-un Dumnezeu sa cheme lacrimind?…

De ce nu vii cit inca sunt aproape?
De ce te-ascunzi cit inca te mai chem?
De ce nu simti lumina Mea pe pleoape
si Harul Meu, in ceasul tau suprem?

De ce nu vrei si fii cu Mine-n slava,
sa colindam alaturi ceru-ntreg?
Din flori de Rai, din vesnica dumbrava,
cu mina Mea cununa sa-ti aleg!

De ce nu vii tu, sufet nehotarnic,
cit inca pot Mintuitor sa-ti fiu?
Cind vei striga, va fi atunci zadarnic,
vei plinge-amar, dar poate prea tirziu!

Mai mult de-atit, ce jertfa de iubire?
si cui i-ar da mai mult de-atit prin gind:
Un fiu pierdut si rida in nestire
si-un Dumnezeu sa cheme lacrimind?”

Ion Minulescu - Poveste scurtă

2010-04-21T16:38:00.000+03:00

Pe când iubeam -
C-am suferit şi eu de-această boală -
Iubeam o fată care mă-nşela
Exact ca-n poezia mea:
Romanţa celei care-nşeală,
A cărei eroină era ea!…

Dar într-o noapte eroina mea
Mă părăsea – de daruri încărcată -
Şi, luându-şi martori stelele şi luna,
Jura că pleacă pentru totdeauna
Şi n-are să mai vină niciodată -
Mărturisire, vai… adevărată!…

Şi iată cum iubita mea,
În noaptea când mă părăsea,
N-avea să-mi lase la plecare
Decât un pat pe trei picioare
Iar în dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nucă
Şi-o scobitoare-nfiptă-n el -
Simbolul sufletului ei rebel,
Cu care dorul ei de ducă
Teatraliza eterna tragedie
A-nşelătoarelor ce mor
Neplânse de-nşelaţii lor -
Exact ca-n poezia mea
A cărei eroină era… Ea!…

Panait Cerna - Farmec de lună (1901)

2010-04-20T16:36:00.000+03:00

În ritmul lin al adierii
Doi meri s-alătură-nfloriţi,
Şoptind duios în faptul serii
Ca doi amanţi înlănţuiţi.

Se mira floarea şi suspină...
În loc de inimi arzătoare
Îndrăgostiţii din gradină
Au câte o privighetoare.

Un cântec chemător vibreaza:
E una din privighetori –
Cealaltă tace şi visează
Cutremurată de fiori.

Dar cum apare luna nouă
Sclipind în frunza tremurată,
Privighetorile-amândouă
Încep să cânte – deodată.

Elena Armenescu - Unde nimeni nu întreabă

2010-04-19T16:34:00.000+03:00

Aici, este un timp şi un loc
Unde nimeni nu întreabă
De casa sufletului

I s-o fi spart un geam, ultimul uragan i-a smuls acoperişul?
Camera de primit oaspeţi
În jilţurile înserării
La rotunda masă
A ducerii în întrebare şi uimiri
Se mai deschide?

Mihai Eminescu - Din cerurile-albastre

2010-04-18T13:45:00.000+03:00

Din cerurile-albastre
Luceferi se desfac,
Zâmbind iubirii noastre
Şi undele pe lac.
De glasul păsărelelor
Pe gânduri codru-i pus.
O, stelelor, stelelor,
Unde v-aţi dus?

În turme călătoare
Trec nourii pe ceri,
Ce seamăn pieritoare
Duioaselor dureri.
De strălucirea florilor
E câmpul tot răpus.
O, norilor, norilor,
Unde v-aţi dus?

Şoptiri aeriane
Pătrund din mal în mal
Ş-a stelelor icoane
Pre fiecare val.
De ochii tăi cei plini de-amor
Aminte mi-am adus.
O, stelelor, atelelor,
Unde v-aţi dus?

Cum iedera se leagă
De ramuri de stejar,
Mi-a fost odată dragă
Şi dragă-mi este iar.
De braţul tău cuprins cu dor
Aminte mi-am adus.
O, braţelor, braţelor,
Unde v-aţi dus?

Alfred de Musset - Domnului Victor Hugo (1843)

2010-04-17T16:27:00.000+03:00

Iubim atâtea lucruri pe lumea asta, doară
Ca să-nțelegem bine ce prețuim din plin:
Joc, ocean, cofeturi, un firmament senin,
Femei, sau cai, sau lauri, sau roze bunăoară.

Călcăm pe flori firave, ce-abia prind să răsară,
Și plângem, și cuvinte de bun rămas rostim.
Cu timpul, ne dăm seama și noi că-mbătrânim
Când clocotul se duce din inima hoinară.

Din toate-aceste bunuri, ce nu spun lucru mare,
De preț e numai unul; un vechi amic, se pare.
Te cerți și fugi de dânsul; când însă, cumințiți,

Ne întâlnim, surâdem, și două mâini se-ndeamnă,
Gândindu-se că-n timpuri mergeam nedespărțiți,
Că sufletul nu-i veșnic și ”ieri” un ”mâine”-nseamnă.

René Char - Post-scriptum (traducere Gellu Naum)

2010-04-16T16:28:00.000+03:00

Plecaţi de lângă mine, eu fără gură rabd;
Născut la talpa voastră eram, dar m-aţi pierdut;
Prea mult şi-au precizat regatul focurile mele;
Comoara mea a curs spre butucul vostru.

Ca adăpost, pustiul cu un tăciune singur şi suav
Nu m-a chemat pe nume şi nici nu m-a redat.

Plecaţi de lângă mine, eu fără gură rabd
În amorţirea aerului unde-mi deschid alei,
Încet retează timpul prisosul feţii mee.
Precum un cal ogorul arid la nesfârşit.

Mihai Ursachi - În adâncuri

2010-04-15T16:30:00.000+03:00

Pogoară-te
dintru adâncuri
dă-mi hotărâre
că nu e nimic
în adâncuri...
că ochii ah ochii
nu ţin nimic
în adâncuri...
cum în oceane
nu pot să fie
ruini şi armade...
că nu e nimic
decât pletele blonde
care-s nimic...
că nu e nimic
în adâncuri
nimic.

Victor Hugo - Fabulă sau istorie (1853) (traducere Romulus Vulpescu)

2010-04-14T16:25:00.000+03:00

Lihnit şi cu o poftă regească, într-o zi,
Un maimuţoi c-o blană de tigru se-nvăli.
Fusese tigrul rău, el însă fu năpraznic.
Se înţolise-n dreptul şi voia de-a fi groaznic.
Scrâşnind din dinţi purcese-a răcni: „Eu sunt, prin lege
Cuceritorul tufei, noptosul nopţii rege!”
Pândi, tâlhar de codru, prin spini şi pe de lături
Îngrămădind omoruri şi jafuri şi prăpăduri;
Drumeţii sugrumându-i şi pustiind pădurea,
Făcu tot ce făcuse şi blana lui pe-aiurea.
Trăia-ntr-un covru-n juru-i cu resturi de masacru.
Văzându-i pielea, insul credea în simulacru.
Zbiera cu mare muget şi groaznice cuvinte:
„Priviţi, bârlogul meu e plin de oseminte;
Toţi tremură şi fug din faţa mea cu spaimă
Mă admiraţi! sunt tigru şi am tigrească faimă!”
Prostimea-n admirare fugea mâncând pământul.
Veni îmblânzitorul şi-n braţe înhăţându-l
Ca pe o zdreanţă pielea-i rupând-o, zise-apoi
Pleoştitei javre: „Nu eşti decât un maimuţoi!”

George Călinescu - Consult toţi filozofii (1963)

2010-04-13T16:24:00.000+03:00

Ce este această lume,
Otilio, să-mi spui!
Neantul face glume
Fiind un demon haihui.
Ce este această lume?

Te-ntreb unde e anul
Când prin salon jucai
Sau răscoleai brusc pianul
Ca pe un stol de cai?
Te-ntreb unde e anul!

Am în acest album
Un fir de-aur curat,
Din părul tău – un fum
De mult evaporat –
Am în acest album.

Consult toţi filozofii,
Pe Platon şi Socrate,
Să ştiu dacă pantofii
Sunt semn c-ai existat.
Consult toţi filozofii.

În scrin am o batistă
C-un monogram rotund.
La teza agnosticistă
Cu ea-ncerc să răspund.
În scrin am o batistă.

Când totul se usucă,
Şi ochii amăgesc,
Că n-ai fost o nălucă
Nu pot să dovedesc.
Când totul se usucă...

Adrian Păunescu - Pacient la final de veac (1983)

2010-04-12T13:01:00.000+03:00

Şi află, doctore, c-aici mă doare,
Acolo unde geme-un colţ de ţară,
Acolo unde plînge fiecare
Ca naţiunea noastră să nu moară.

Iar dacă e de completat o fişă,
Te rog, permite-mi să o scriu cu sînge,
Începătura bolii este grijă,
Am tricolorul ciuruit pe sînge.

Farmacopeea stă să se răstoarne
Asupra mea cu toate ale sale,
Dar eu port rana veacului în carne
Şi am în splină ţărăneasca jale.

Tăiaţi-mă de-a lungul şi de-a latul
Şi dumneata şi ceilalţi doctori, încă,
Apoi să-mi iscăliţi certificatul
Că nu ştiţi boala care mă mănîncă.

O, doamne, cum vă înşelaţi cu toţii
Mi-e capul greu de fiecare veste
Şi nici un minister al sănătăţii
De folosinţă, astăzi, nu-mi mai este.

Sînt numai un creion care îşi scrie
Problema ţării lui, încă o dată,
Şi-şi copiază pe curat, tîrzie,
Această dulce ţară zbuciumată.

Deci, doctore, acestea se întîmplă,
Acestea să le afle telegraful
Mă trage mîlul veacului de tîmplă
Din care nu vreau să se-aleagă praful.

Mai am în mine bucurie multă,
Mai am în mine dorul de-a vă spune
Că nu doar voi, ci alţii mă ascultă,
Să vadă dacă am cuvinte bune.

De nici de sanatoriu nu m-apropii
Că n-aveţi voi rezervă pentru mine
Eu sînt bolnav de soarta Europei
Şi Pacea doarme-n inimă la mine.

Încolo, cîte-o tuse, cîte-o gripă,
Dureri de şale, şoc de şapte arte,
Artrită la picior şi la aripă
Şi, mai ales, în tot, un pic de moarte.

Nina Cassian - Proiect de înţelepciune (1963)

2010-04-11T16:20:00.000+03:00

Stiu de pe-acum ceasul acela in care
voi scotoci dupa tine, prin zece sertare,
ca sa-i pot spune cuiva cat de mult am iubit
in tineretile mele.
Multe scrisori voi avea, si fotografii,
teancuri de mimici, gesturi strivite de vii,
si, printre ele, mainile mele fosni-vor
searbad ca frunzele vechi.
Dar am sa spun, am sa spun cum zambeai langa mine
buzelor mele de-atunci, dulci si veline,
si cum stiai ca vom fi impreuna mereu,
vesnic (sau pana la moarte).
Si am sa spun ca aveai cate-un profil,
care-si pierdea in lumina hotarul fragil,
ochii pestriti ca doua gize imense,
prinse in ploaia de-april.

O sa ma laude-acela, fara-ndoiala.
« Da, ai trait o frumoasa iubire de gala ... »
Eu voi inchide sertarele. Stiu de pe-acum
ceasul in care ...

Mihai Eminescu - Cântec vechi

2010-04-10T13:42:00.000+03:00

Vino, scumpă, de priveşte
Dorul tău cum mă munceşte.
Nici defel cum nu mă lasă
Nici să intru sara-n casă,
Ci din aşternut mă scoală,
Ca pe-un pătimaş de boală,
Şi mă face de alerg
Neştiind pe unde merg.
Când în zori de dimineaţă,
Mă visez cu tine-n braţă,
Când te strâng să nu te pierd
Şi te chem şi te dezmierd.
Ars deodată sar din pat,
Singurel m-am deşteptat,
Suspinând şi ameţit,
Mă simt mai nenorocit.
Sunt de carne, nu-s de fier!
Ce să fac ca să nu pier.
Căci rănit sunt de amor,
De nici tăiesc, nici nu mor:
Somnul meu nu este somn,
Nici pe mine nu sunt domn.
A dormi de sunt pe cale,
Zăresc chipul dumitale:
O icoană zugrăvită
Cu mulţi nuri închipuită.

George Magheru - Să nu pleci

2010-04-09T16:14:00.000+03:00

Să nu pleci, căci acum, ca într-o cunie
Vrea pe trimisul nopţii Pelargonia,
Şi geme în alcovul mov begonia,
Şi plânge după stele o petunie.

Iar după fetele cu sâni cât tigva
Cu gene mari pe ochi verzi de fosfor,
Ca trestii somnoroase pe Bosfor,
Îşi spun călugări speriaţi molitva.

Şi năpădesc spâni turci seleucizi,
Din foaia de lipan şi curpene,
Cu gămălii sub pălării de lubene
Şi ies gândiri cu care vrei s-ucizi.

Dar se destramă-n suflul lui Zefir
Aceste slute fiinţe în marasm,
Când soarele bea roua-n trandafiri
Când vii în zori, senină ca un basm.

Li Tai Pe - Gânduri de toamnă (traducere Eusebiu Camilar)

2010-04-08T16:16:00.000+03:00

Cad frunzele, într-o perdea gălbue.
De pe terasă vrut-am să privesc,
Prin zborul lor, statura ta, dar nu e ;
Doar muntele departe îl zăresc ...

Sunt singură şi dorul tău mă cheamă ...
Cad frunzele, şi eu oftez prelung.
Nici nourii la tine nu ajung,
Căci toţi, deasupra mării, se destramă ...

Şi vesti de groază vin dinspre câmpie :
Asupra lumii iar barbarii cad !
S-a-ntors trimisul nostru din solie,
Cu veste rea, la Porţile de Jad !

Cu oştile ce face Hanul, oare ?
În răsărit veni-vor, la hotar ?
Sâ cainez sau nu, căzuta floare ?
Sunt singură de mult, şi-i toamnă iar ...

Francesco Petrarca - Voi ce-ascultaţi în aste răzleţe rime cum... (traducere Lascăr Sebastian)

2010-04-07T16:12:00.000+03:00

Voi ce-ascultaţi în aste răzleţe rime cum
Cad rând pe rând suspine ce-n anii tinereţii,
La ceasul slăbiciunii, au fost un sprijin vieţii,
Pe când eram în parte alt om decât acum;

Voi toţi, dacă iubirea v-a scos din piept suspine -
Că-n fel şi chip aicea mă zbat şi plâng avan
Între speranţa vană şi între chinul van -
Mă veţi ierta, şi mai mult: veţi suferi cu mine!

O, astăzi ştiu c-adesea întreaga lume rea
A povestit atâta pe socoteala mea,
Că singur eu de mine mă ruşinai amarnic.

Astfel, ruşinea-i rodul greşelii de-altădată,
Ruşinea, pocăinţa, cunoaşterea curată
Că tot ce place lumii e numai vis zădarnic!

Panait Cerna - April (1906)

2010-04-06T16:10:00.000+03:00

În glas au aiurări de liră,
Pe frunţi – un răsărit de zori;
La şipot, unde poposiră,
S-au adunat privighetori...

Iar zeul dragostei, April,
Din două guri făcea o floare,
Şi fiecare sărutare
O saluta din crengi, c-un tril.

Visând, cei doi îndrăgostiţi
Tot repetau în suflet cântul;
Atunci, din fundul văii, vântul,
Văzând cât sunt de fericiţi,

S-a strecurat în crengi tiptil,
Mişca un ram, zâmbea în soare,
Şi-i îngropa sub colb de floare,
C-un râs zburdalnic de copil.

Oscar Wilde - Impression du voyage (1881) (traducere Mihai Rădulescu)

2010-04-05T16:08:00.000+03:00

Safir parea ca-i marea; ceru-ardea
Ca un opal aprins în înaltimi;
Sus pânzele sub vântul unanim,
Rasaritean, cu-albastra feregea!
La prova, stând, privirea mi-o chema
Zakintos, cu pâraie si maslini,
Itaca si Licaon de nea plin
Si florile ce-ncânta-Arcadia.
O pânza pe catarg de-a lipait
Si unda clipocind de lemnarie,
La pupa râsul gingas, epirot,
Atât se auzea. Apusul tot,
Deodat, palalaii-n devalmasie:
Helada si Pamântul, în sfârsit!

Mihai Eminescu - O, mamă...

2010-04-04T13:40:00.000+03:00

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău…
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi;
Din teiul sfânt şi dulce o ramură să frângi,
La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;
Simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu…
Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar dacă împreună va fi ca să murim,
Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim,
Mormântul să ni-l sape la margine de râu,
Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu…
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

Adrian Păunescu - Alb şi negru (1984)

2010-04-03T12:52:00.000+03:00

Încă o noapte albă în contul vieţii gri
Încă un bulgăr negru la muntele de smoală
Încă un om mai crede şi altul îl înşală
Şi „a minţi” se-aude la fel cu „a iubi”.

Nu mai putem distinge minciuna de greşeală?
Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum să ducem angoasa mondială?

Ce drept are minciuna să vină între noi?
Dăm pensie la diavoli să ne păzească iadul.
Noi re-nviem şi raiul, şi muntele, şi bradul!
Te-acuz şi-ţi cad în faţă tîrîndu-mă-n noroi.

Noi sîntem programaţii, trimişii, posedaţii
Unui blestem mai mare, mai rău şi mai adînc.
M-a umilit minciuna, pe-a cărei notă plîng.
Strigoii-nstrăinării din casa noastră ia-ţi-i.

Încă o noapte albă, poţi merge să te culci
Te voi iubi de taină, de jale şi de veghe,
Îţi voi fura din vorbe, cercei pentru ureche
Încă o noapte albă, cu negre fructe dulci.

Eu plec nu prea departe, aici, lîngă pădure
Mă întîlnesc cu Shakespeare, un viitor coleg.
Şi într-o tragedie de-a lui am să te leg,
Ca toţi actorii lumii destinul să ţi-l fure.

Prea dulceo! Noapte bună –să visezi că minţi
Şi trează în minciună s-adormi cu foc sub talpă
Să ai o noapte neagră, să am o noapte albă
Tu cu o taină-n suflet, eu cu-n cuţit în dinţi.

Johann Wolfgang Goethe - Lăsaţi-mă să plâng (traducere Maria Banuş)

2010-04-02T16:05:00.001+03:00

Lăsaţi-mă să plâng! Încercuit
De noapte, în pustiul fără margini
Cămile dorm şi cei care le mână.
Tăcut veghează-armeanul socotind.
Iar eu, alături, milele socot
Cari de Suleica mă despart; revăd
Supărătoate, lungile-ocolişuri.

Lăsaţi-mă să plâng! nu e ruşine!
Bărbaţii care plâng, sunt buni.
Doar şi Achille-a plâns pentru Brizeis!
Jelit-a Xerxes oastea neînfrântă.
Pe cel iubit ce singur moartea-şi dete
Îl plânse Alexandru.
Lăsaţi-mă sa plâng! sub lacrimi colbul prinde viaţă,
Iar musteşte.

George Coşbuc - Gazel

2010-04-01T14:08:00.001+03:00

Oamenii mă-nvinuiesc,
Că sunt tânăr şi iubesc!

Tu mi-ai zis să viu la moară
Pe-nsărat, să te-ntâlnesc,

Dar la moară dau de prieteni,
Şi de prieteni mă feresc.

Te-am văzut şi ieri pe-o cale.
M-am temut să te opresc,

Că de mama mi-e ruşine
Şi de tine mă sfiesc.

Mi-e necaz pe toată lumea
Şi mi-e ciudă că trăiesc:

Te-aş lăsa şi mi-e cu jale,
Te-aş iubi şi nu-ndrăznesc!

Mihai Eminescu - Cărţile

2010-03-31T13:37:00.000+03:00

Shakespeare! adesea te gândesc cu jale,
Prieten blând al sufletului meu;
Izvorul plin al cânturilor tale
Îmi sare-n gând şi le repet mereu.
Atât de crud eşti tu, ş-atât de moale,
Furtună-i azi şi linu-i glasul tău;
Ca Dumnezeu te-arăţi în mii de feţe
Şi-nveţi un ev cum poate să te-nveţe.

De-aş fi trăit când tu trăiai, pe tine
Te-aş fi iubit atât cât te iubesc?
Căci tot ce simt, de este rău sau bine,
Destul că simt tot ţie-ţi mulţumesc.
Tu mi-ai deschis a ochilor lumine,

M-ai învăţat ca lumea s-o citesc,
Greşind cu tine chiar, iubesc greşala:
S-aduc cu tine mi-este toată fala.

Cu tine da… căci eu am trei izvoară
Din care toată mintea mi-o culeg:
Cu-a ta zâmbire, dulce, lină, clară
A lumii visuri eu ca flori le leg;
Mai am pe-un înţelept… cu-acela iară
Problema morţii lumii o dezleg;
Ş-apoi mai am cu totul pentru mine
Un alt maestru, care viu mă ţine…

Dar despre-acela, ah, nici vorbă nu e.
El e modest şi totuşi foarte mare.
Să tacă el, să doarmă ori să-mi spuie
La nebunii tot înţelept îmi pare.
Şi vezi, pe-acesta nu-l spun nimănuie.
Nici el nu vrea să-l ştie orişicare,
Căci el vrea numai să-mi adoarmă-n braţă
Şi decât tine mult mai mult mă-nvaţă!

Camil Petrescu - Versurile

2010-03-30T16:04:00.000+03:00

Ţi-am spus că am scris pentru tine
Versuri
Şi curiozitatea ta nu mai are astâmpăr…
M-ai luat lângă tine pe divanul,
- Pe care mai cad draperiile roşii de catifea –
Şi mă pui să ţi le traduc în nemţeasca mea,
Care totuşi
Nu te mai face să râzi.

Asculţi cu ochii,
Cu născiorul,
Şi cu urechile micuţe,
(Stă cuminte până şi mătasa rochii).

Eu povestesc ce-mi trece prin cap
Şi seriozitatea ta e fără margini.

Dar iată, când gândesc să scap,
Dintr-o umbră de surâs din ochii mei
Ai prins de veste că-ţi spun dinadins,
Alte prăpăstii
Şi te năpusteşti pe mine
Mânioasă, cu pumni mititei.

Eugen Jebeleanu - Copilul pierdut

2010-03-29T16:03:00.000+03:00

Am patruzeci şi opt de ani
şi asta-i foarte bine.
Păcat doar de acest april
ce parcă nu mai vine.

Păcat doar de acel copil
ce nimeni n-o să-l ştie
care priveşte dintr-un iaz
de-oglindă fumurie

spre tâmpla-mi dreaptă grea de scrum,
apoi spre tâmpla stângă
şi nu se bucură, şi-ar vrea
să plângă, doar să plângă.

Ienăchiţă Văcărescu - Testament literar

2010-03-28T16:02:00.000+03:00

Urmaşilor mei Văcăreşti!
Las vouă moştenire:
Creşterea limbei româneşti
Ş-a patriei cinstire.

Alexandru Vlahuţă - Lui Eminescu

2010-03-27T16:00:00.000+02:00

Tot mai citesc măiastra-ţi carte,
Deşi ţi-o ştiu pe dinafară:
Parcă urmând şirul de slove,
Ce-a tale gânduri sămănară,

Mă duc tot mai afund cu mintea
În lumile de frumuseţi,
Ce-au izvorât, eterni luceferi,
Din noaptea tristei tale vieţi…

Şi te-nţeleg te simt aproape:
Cu-aceeaşi suferinţă-n faţă,
Cu ochii gânditori şi galeşi,
Sătul de trudnica-ţi viaţă.

A, nu mă mir că ţi se dete
O zodie atât de tristă,
Că, zbuciumat de-atâtea patimi,
Râvneşti pe cei ce nu există,

Şi că potop de negre gânduri
Se strâng şi ţi se zbat sub frunte:
Pe veci întunecaţii nouri
Sunt fraţii vârfului de munte!

O, dacă geniul, ce scoase,
Ca din adâncul unei mări,
Din fundul inimii zdrobite,
Comoara asta de cântări,

Nu te-ar fi ars zvâcnindu-ţi tâmpla
De flăcările năbuşite,
Ce-ţi luminau ale gândirii
Împărăţii neţărmurite,

Şi de-ar fi fost lăsat prin lume
Să treci ca orice om de rând,
Ce lesne-ai fi pus frâu durerii
Şi răzvrătitului tău gând!

Şi cât de fără de păsare
Ai fi privit atunci la toate
Mizeriile-n cari lumea
Ursită-i pururea să-noate!

Dar ţi-a fost dat să fii deasupra
Acestor inimi seci şi strimte.
Şi tu să-nduri toată durerea
Pe care lumea n-o mai simte.

Să plângi tu plânsul tuturora…
Din zbuciumul eternei lupte.
Să smulgi fulgerătoare versuri,
Bucăţi din inima ta rupte…

S-aprinzi în bolta vremii astri
Din zborul tristului tău gând…
Văpaie!… Ce-o să-i pese lumii
Că tu te mistui luminând?

Octavian Goga - Bătrâni (1905)

2010-03-26T15:59:00.000+02:00

De ce m-aţi dus de lângă voi,
De ce m-aţi dus de-acasă?
Să fi rămas fecior la plug,
Să fi rămas la coasă.

Atunci eu nu mai rătăceam
Pe-atâtea căi răzleţe,
Şi-aveaţi şi voi în curte-acum
Un stâlp la bătrâneţe.

M-aş fi-nsurat când isprăveam
Cu slujba la-mpăratul,
Mi-ar fi azi casa-n rând cu toţi…
Cum m-ar cinsti azi satul…

Câţi ai avea azi dumneata
Nepoţi, să-ţi zică: “Moşu…”
Le-ai spune spuză de poveşti…
Cu Împăratul Roşu…

. . . . . . . . . . . . . .

Aşa… vă treceţi, bieţi bătrâni,
Cu rugi la Preacurata,
Şi plânge mama pe ceaslov,
Şi-n barbă plânge tata…

Mihai Eminescu - Veneţia

2010-03-25T13:29:00.000+02:00

S-a stins viaţa falnicei Veneţii,
N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Pătrunde luna, înălbind pereţii.

Okeanos se plânge pe canaluri…
El numa-n veci e-n floarea tinereţii,
Miresei dulci i-ar da suflarea vieţii,
Izbeşte-n ziduri vechi, sunând din valuri.

Ca-n ţintirim tăcere e-n cetate.
Preot rămas din a vechimii zile,
San Marc sinistru miezul nopţii bate.

Cu glas adânc, cu graiul de Sibile,
Rosteşte lin în clipe cadenţate:
“Nu-nvie morţii – e-n zadar, copile!”

Adrian Păunescu - Cântec femeiesc

2010-03-24T12:48:00.000+02:00

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…

Nicolae Labiş - Meşterul

2010-03-23T15:57:00.000+02:00

Meşter valah, azi nume de fântână,
Crescut din lutul ce l-ai plămădit
În sprintenă zidire cu trei turle
Şi ce dantelată de granit,
Din cântece pierdute până astăzi
Şi din puterea visului vânjos
Ai închegat, cu palme bătucite,
Minunea de la Argeş mai în jos.

Un om bărbos ţinea o floare albă
În aspre palme, mângâind-o blând…
Căzut în iarbă şi secat de vlagă,
O doină tristă îngâna în gând.
Priveai. Şi-un dor tulburător te-ncinse
Lui să-i închini nemaivăzut altar,
Să stea pe plaiul aspru, precum floarea
În palme bătucite de plugar.

Visai să vezi sub bolţile rotunde
Şi-n fumul pâlpâit de lumânări,
Pe lemnul zugrăvit cu lut şi soare
Chipul pălmaşilor acestei ţări.
Înfrigurat de-un singur gând, smulgându-ţi
Ca zdrenţe vii părerile de rău,
Tu ţi-ai strivit sub talpa mănăstirii
Inima ta, tot ce-ai avut al tău.

Dar ţi-ai simţit-o renăscând cu larmă
În dangătul de clopot, presimţit
Al veacurilor multe, viitoare,
Tu, prometeu român, purtând alt mit
Când ridicat pe cea mai-naltă turlă,
Cu glas profetic, domnului despot,
De-ai să mai poţi clădi la fel minune,
I-ai dat răspunsul răzvrătit: – Mai pot!

Orbind cu pirozeaua de pe cuşmă,
Şi îndreptând hangerul de la gât,
Domnul ţintea profilul pietrei, fraged,
Cu ochi pizmuitor şi mohorât.
El jinduia numai a lui să fie
Tot ce-ai putut, plătind din tine, da.
Ca piatra de pe frunte să-i lucească
Rugul unic suit pe jertfa ta.

Când schelele curmate se surpară
Păreai atât de neînvins sub nori,
Încât cu slabe aripi de şindrilă
Ai fi putut spre alte zări să zbori.
Dar dragostea pământului şi-a ţării
Te-a prăvălit pe câmpul fumuriu,
Ca să ţâşneşti în veci de veci, fântână,
De jertfă şi de cântec pururi viu.

S-a destrămat sub piatră-n mănăstire
Cel ce demult a poruncit ca domn,
Fântâna curge-n brazde şi-n ulcioare,
Fără odihnă,
fără uitare,
fără somn.

George Ţărnea - Balada absenţei (1999)

2010-03-22T15:56:00.000+02:00

Prea departe trupul tău,
Prea aproape disperarea
Că nu pot vorbi cu marea,
Să-nţelegi cât mi-e de rău…

Prin absenţa ta din gând,
Drumu-ntorcerii spre locul
Unde m-am luat cu jocul
Şi ne-am contopit plângând.

Prea aproape starea mea,
Prea departe amintirea
Petrecută cu privirea,
Până a căzut o stea…

Şi te-am pus in locul ei,
Să veghezi, de la distanţă,
Visul fără de substanţă,
Ca o ploaie de scântei…

De la care nu ai cum
Să aştepţi o mângâiere -
Mari iluzii efemere
Şi-un mărunt ecou postum.

Ion Heliade Rădulescu - La Schiller

2010-03-21T15:52:00.000+02:00

“Între ai tăi ai fost, o, Schiller,
şi ai tăi nu te-au cunoscut”

Este o viaţă moartă, precum ş-o moarte vie;
Ci este şi viaţa ce nu mai are moarte.
Unii prefer pe una, şi alţii-şi aleg alta.
E tristă-a omenirii fatala, cruda soartă!
Prin chinuri şi privaţii şi lupte şi amaruri
Şi deziluzii crude, paţienţă-adamantină,
Prin forţă,-asalt eroic să ia Cetatea Sântă,
Al cerului imperiu şi vera libertate.

Mult suferişi, o, Schiller, şi luptă avuşi mare!
Căci lungă e durerea, şi fericirea scurtă!
Şi strâmtă şi spinoasă e-a cerului cărare!
Şi greu, inert e corpul! greu dreptul la viaţă!
Du sarcina, o, suflet, du corpul după tine,
În sus, pe calea strâmtă, cu filii, cu consoarte;
Te luptă cu ananga, cu aspra neavere,
Cu limbele de şarpe, cu ochi de vasilisc
(Calumnia, minciunea, invidia, trădarea),

Cu forţa împilării, cu reaua tiranie;
În sus! pe calea strâmtă nici apă, nici merinde,
Nici unde să-ţi pleci capul la frigurile lentei;
Şi luptă-te da prode!

Avuşi de adversariu pe om, ş-atât ajunge:
Te iartă să-i faci răul, iar binele, nici mort;
Insultă-l, te onoară; striveşte-l, te adoară;
Dă-i glorie, onoare – te-mpilă de ultragiu;
Dă-i patrie, dă-i nume, că el te-expatriază;
Dă-i adevăr, dreptate – calumnia ţi-e parte.

E orb şi-i dai lumină? el vede câte n-ai;
E mut şi-l faci cu limbă? te muşcă ca vipera;
Dă-i viitor, viaţă, că-ţi ia el şi trecutul;
Realţă-l pân’ la ceruri – de viu te-afundă-n iad.
Acesta e păcatul sau omul cel căzut!

Mai mult decât eroic ţi-a fost, Schiller, asaltul;
O luptă de arhangel, triumful de martir.
A!!! rece este piatra încinsă de coroană!
Ci mâinile de vergini îi dau astăzi viaţă
Ş-o re-ncălzesc atâta cât flăcărează inimi,
Şi lacrimile curg…

Cântaţi, vergini, dreptatea
Ş-a Terrei împărţire,
Daţi partea la poet;
Cântaţi azi libertatea
Ş-a omului unire.
Onoare la profet!

Şi repetiţi în horuri, prin mii de miriade,
Germania întreagă, America, Anglia;
Răsune tot pământul oriunde e om liber;
Cântaţi patria, onoarea, virtutea, libertatea,
Tot ce adoară Schiller; cântaţi pe Dumnezeu
Ce scapă inocenţa şi focului dă crima.
Suspinele lui Schiller în horuri repetaţi!

Radu Gyr - Baladă

2010-03-20T15:23:00.000+02:00

Ramas bun, de-acum, fratan de cruce.
Vei porni spre tara ta de lut.
Eu prin sabiile zarii mă voi duce,
Vanturi mari să-mi iasa la rascruce,
să-mi dea apa lor amara de baut.

Daca intr-o zi o să se vada
vultur de argint pe cer lucind,
scoate-ti straiul tau de nun din lada,
pune-ti zarile la coapsa ca o spada
si să vii la nunta-mi de zapada,
în dumineca mea alba de argint.

Pajuri negre insa de-or să sboare,
să-ntelegi ca ochii mi-au furat
să mi-i duca-n stele rotitoare,
si ca fruntea mea, rapita-n ghiare,
peste varfuri de paduri tot mai rasare,
ca un ciob de luna-nsangerat.

Mircea Dinescu - Scrisoare medievală

2010-03-19T15:19:00.001+02:00

Doamne nu mai pot de ziduri nu mai pot de cărămidă
când mişc limba cade varul de pe catedrale vechi
şi mă scuipă toamna asta ca pe-o râncedă omidă
şi-mi îndeasă floarea morţii sângerie în urechi,

şi mă ninge mila mare şi mă zgâlţâie destinul
vesel danţ de păuniţe oglindit în colţi de lup
uite foamea de paradă cum îşi plimbă manechinul
şi-mi aruncă flori pe masă şi-mi dă mâna să i-o pup

Maica mea pe o colină te usuci de aşteptare
cum scăzu amurgu-n teiul mirosind a plâns senin
gâlgâie oraşu-n mine sunt gălbui ca o scrisoare
şi-mi înlănţuie grumazul caracatiţa din vin

Adrian Păunescu - Îndrăgostit de Bucureşti (1989)

2010-03-18T12:47:00.000+02:00

Nu ştiu de ce, pe cât m-afund în viaţă
mă simt atras de fleacuri omeneşti,
şi-mi place-n anotimpul de vacanşă
să-ntârzii, să rămân în Bucureşti.

De el ne-am săturat, dar el ne place,
el e un prag lovit să vezi alt prag,
şi-acum, când sunt sătul de locul zilnic
mă simt golit şi-mi e deodata drag.

Pe piatra lui am tot bătut cadenşa
şi-am s-o mai bat atât cât voi trăi,
spre un Olimp ascuns pe orice stradă
în cautarea marii poezii.

Aici m-au sufocat cu dulce teii
şi au trecut aiurea anii mei
aici copiii mi-au venit la viaţă
şi am născut şi-am îngropat idei.

La Bucureşti, copilăria toată,
visam s-ajung să pot şi eu vedea
celebrii câini ce au covrigi în coadă
şi să-ntâlnesc şi eu pe mama mea.

Eu vara aş iubi-o pe orbeşte,
dar simt că toamna-i anotimpul meu,
când frunze şi lumini pe bulevarde
mai dau halou părerilor de rău.

Când pe terase se mai bea o bere
şi oamenii romanţe triste vor,
şi-n curţi se face vin din must de struguri
şi toţi bucureştenii au umor.

L-am părăsit destul, ca azi să-l caut
şi să-l găsesc întodeauna treaz,
nu este el cel mai frumos din lume,
dar cel mai drag ne e în orice caz.

Mă pregătesc să fug din nou în ţară
şi să ciştig aripi dumnezeieşti,
să pot gusta melancolia toamnei
în fiecare colţ de Bucureşti.

Mihai Eminescu - Floare-albastră

2010-03-17T13:28:00.000+02:00

- Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieţii mele.

În zadar râuri în soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile asire
Şi întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare -
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!

Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

- Hai în codrul cu verdeaţă,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.

Acolo-n ochi de pădure,
Lângă balta cea senină
Şi sub trestia cea lină
Vom şedea în foi de mure.

Şi mi-i spune-atunci poveşti
Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de romaniţă
Voi cerca de mă iubeşti.

Şi de-a soarelui căldură
Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ţi astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie -
Ş-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ţinea de subsuoară,
Te-oi ţinea de după gât.

Pe cărare-n bolţi de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Şi sosind l-al porţii prag,
Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?

Înc-o gură – şi dispare…
Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!

. . . . . . . . . . . . . .

Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră -
Floare-albastră! floare-albastră!…
Totuşi este trist în lume!

Mateiu Caragiale - Noapte roşie (1904)

2010-03-16T15:17:00.000+02:00

Trecând ca o nălucă, prin vifor, prin noroi
El fuge-nvins şi bezna pădurilor l-înghite;
Nu simte cum în valuri, din rănile cumplite,
Îi curge mândrul sânge pe platoşă şiroi.

Dar gându-i vajnic zboară sălbatic înapoi,
Şi când îşi aminteşte cum, de păgâni răpite,
Plăpândele domniţe în lanţuri zac robite,
Şi cum tăiaţi pieriră coconii amândoi,

Pe-un mal de râpă calul şi-opreşte deodată,
Priveşte plin de turbă spre zarea-nflăcărată,
Şi alba barbă-şi smulge şi blestemă hain,

Şi-ameninţând văzduhul, cu pala-n mâna dreaptă,
Se-ntoarce Voievodul mânat de-un aprig chin
În valea unde lupta şi moartea îl aşteaptă.

Ion Minulescu - Povestea mea şi a lor

2010-03-15T15:15:00.000+02:00

Mă-ntreb:
Cel care-am fost cândva
Tot eu sunt şi-azi?…
Sau sunt altcineva?…
Confraţii mei – e drept – nu bănuiesc
Că sunt şi morţi rebeli care trăiesc!
Dovadă eu -
Eu, care-am fost ucis
De către cei care, citind ce-am scris,
M-au ponegrit
Şi m-au scuipat,
Apoi cu toţi m-au pastişat…
Iar când n-au mai avut ce-mi face,
Mi-au presărat în pat un pumn de ace -
Convinşi c-am să mă-nţep în ele
Şi-am să mor!…
Dar eu le-am dat cu tifla tuturor…
Şi azi – deşi înmormântat de ei
De viu -
Continuu să trăiesc, ba chiar să scriu…
În timp ce criminalii mei confraţi
Trăiesc din semne de-ntrebare
Şi putrzesc ne’nmormântaţi…

Alexandru Andrieş - Orice zi începe prost

2010-03-13T15:13:00.000+02:00

Orice zi începe prost
Dacă n-ai un adăpost,
Orice zi e-un singur pas către noapte…

Orice noapte trece greu
Dacă singur eşti mereu,
Orice noapte-i un popas de o noapte…

Când soarele-apune
Toate sunt bune,
Când el răsare
Nimic nu pare schimbat!

Orice zi începe-aşa,
La sfârşit e noapte grea,
Orice zi e-un singur pas către tine…