Tarziu, pe la ceasul amărăciunii,cînd am
văzut că-n zadar
cuvintele toate mi le-am rostit,
că pînă la tine înţelesul lor n-a mai ajuns,
în noapte-am ieşit.

Crezusem ,vai,cu tărie
că niciodată sfîrşit nu va fi.
Ţi-am spus uneori : ia sfatul vestalelor
dacă flacăra vrei s-o-ntreţii.
Ţi-am zis alte dăţi : vezi tu jeraticul,
truda în vatră?
Din fumul albastru ce iese
Mereu cerul se ţese.

Bănuiesc că ai stat încă mult timp la
masă,în jale
cu capul în mîini,
cu privirea pierdută-n ocoalele tale de vis.
Bănuiesc că nici astăzi nu-ţi este uşor
în cetatea cu punţile trase.
Pentru ca vinul lăsat,printre cele rămase,
nimeni să-l bea,
toarnă cenuşă-n ulcior.