Sunt gelos pe întreaga ta viață,
Aș fi vrut să-ți fiu frate întâi
Să te-nvăț un cuvânt de verdeață
Și străină apoi să-mi rămâi.
Aș fi vrut să-țiu fiu tată, iubito,
Ocrotind începutul fragil,
Și-apoi vârsta în foc mistuind-o
Să mă nasc și să-ți fiu eu copil.
Să fiu pavăza ta absolută,
Eu, prieten, și tot eu, dușman,
Și duhovnica ta surdo-mută
Și profesorul tău de pian.
Căci aproape îmi ești, dar străină
Felinarul ce sunt arde gri
Dacă simte făcându-i lumină
Nălucirea că nu-i aparții.
Și te-aș duce în cârcă și-n creier
Și trecutul ți l-aș cumpăra
Să-mi rămâi ori pe unde cutreier
Doar a mea, doar a mea, doar a mea.
Mânuit de nebuna idee,
De-ntrebarea cea fără răspuns
M-aș preface-n atom de femeie
Dacă ție ți-ar fi de ajuns.
Sunt gelos pe oricine te-atinge,
Chiar pe hainele tale-s gelos,
Pe ninsoare gelos când te ninge,
Pe oglinda ce minte frumos.
Cărți poștale trecutul trimite
Cu adrese pierite de mult.
Dar eu plâng drumul fetei iubite,
Umilințele ei le ascult.
Te-aș trimite-napoi în uitare
Și m-aș șterge de gândul că ești
Te iubesc, o iubire ce doare,
Cu-ncleștarea prea negrelor vești.
Ți-s și tată, și frate, și soră
Ți-s prieten și-ți sunt și dușman
Și marcat de o gamă minoră
Sunt profesorul tău de pian.
Croitor pentru hainele tale
Eu pe față în rană te spăl
Și-ți așez în picioare sandale
Și-ți sunt drog, și-ți sunt chin, și-ți sunt văl.
Blestemat sunt de lacrima mumii
Pentru tine să ard în prăpăd,
Sunt gelos pe femeile lumii
Că mă fac uneori să le văd.
Dulcea mea, taina mea voluntară,
Rugul meu și concret, și abstract.
O iubire de-abis mă omoară
Și mai tare ca orice contract.
Gelozie urlând cu tandrețe
Eu sub piele la mine te duc
Gurii mele i-aș da să învețe
În duet acest bocet de cuc.
Dacă-ți spun că te-aș face mireasă
Și în alb nupțial să te-nchid
Vreau să știi că te-aș duce acasă
Ca la nuntă să te și ucid.
Prea cuminteo și-apoi prea rebelo
Julietă, din neam dispărut,
N-aș voi să mă cheme Othello,
Dar din umeri ce mâini mi-au crescut.
Sunt gelos pe văzduh și pe mare
Și mă doare când calc pe pământ
Sunt gelos și pe scrisul cu care
Îți trimit gelozia ce sunt.
Aș fi vrut să-ți fiu frate întâi
Să te-nvăț un cuvânt de verdeață
Și străină apoi să-mi rămâi.
Aș fi vrut să-țiu fiu tată, iubito,
Ocrotind începutul fragil,
Și-apoi vârsta în foc mistuind-o
Să mă nasc și să-ți fiu eu copil.
Să fiu pavăza ta absolută,
Eu, prieten, și tot eu, dușman,
Și duhovnica ta surdo-mută
Și profesorul tău de pian.
Căci aproape îmi ești, dar străină
Felinarul ce sunt arde gri
Dacă simte făcându-i lumină
Nălucirea că nu-i aparții.
Și te-aș duce în cârcă și-n creier
Și trecutul ți l-aș cumpăra
Să-mi rămâi ori pe unde cutreier
Doar a mea, doar a mea, doar a mea.
Mânuit de nebuna idee,
De-ntrebarea cea fără răspuns
M-aș preface-n atom de femeie
Dacă ție ți-ar fi de ajuns.
Sunt gelos pe oricine te-atinge,
Chiar pe hainele tale-s gelos,
Pe ninsoare gelos când te ninge,
Pe oglinda ce minte frumos.
Cărți poștale trecutul trimite
Cu adrese pierite de mult.
Dar eu plâng drumul fetei iubite,
Umilințele ei le ascult.
Te-aș trimite-napoi în uitare
Și m-aș șterge de gândul că ești
Te iubesc, o iubire ce doare,
Cu-ncleștarea prea negrelor vești.
Ți-s și tată, și frate, și soră
Ți-s prieten și-ți sunt și dușman
Și marcat de o gamă minoră
Sunt profesorul tău de pian.
Croitor pentru hainele tale
Eu pe față în rană te spăl
Și-ți așez în picioare sandale
Și-ți sunt drog, și-ți sunt chin, și-ți sunt văl.
Blestemat sunt de lacrima mumii
Pentru tine să ard în prăpăd,
Sunt gelos pe femeile lumii
Că mă fac uneori să le văd.
Dulcea mea, taina mea voluntară,
Rugul meu și concret, și abstract.
O iubire de-abis mă omoară
Și mai tare ca orice contract.
Gelozie urlând cu tandrețe
Eu sub piele la mine te duc
Gurii mele i-aș da să învețe
În duet acest bocet de cuc.
Dacă-ți spun că te-aș face mireasă
Și în alb nupțial să te-nchid
Vreau să știi că te-aș duce acasă
Ca la nuntă să te și ucid.
Prea cuminteo și-apoi prea rebelo
Julietă, din neam dispărut,
N-aș voi să mă cheme Othello,
Dar din umeri ce mâini mi-au crescut.
Sunt gelos pe văzduh și pe mare
Și mă doare când calc pe pământ
Sunt gelos și pe scrisul cu care
Îți trimit gelozia ce sunt.
This entry was posted
on marți, 7 ianuarie 2014
at marți, ianuarie 07, 2014
. You can follow any responses to this entry through the
comments feed
.
Trimiteți un comentariu