Cum văpaiata soarelui cunună
Grăbeste palida, învinsa lună
Spre negrul ei abis, mai înainte
De orice cântec de privighetori,
În fata ta, frumoaso, n-am cuvinte;
Tac dulci cântări si mi se-astern palori.

Si când pe sesul gol, în seara pală,
Pe-aripe aprigi vântul dă năvală
Si frânge trestii mari când le sărută,
Fiind chiar flautele lui de cânt,
Furtuna pasiunilor m-a frânt:
Iubind prea mult, iubirea mea stă mută.

În ochii-mi vezi ca-n slovă tipărită
De ce eu tac, iar lira-i nestrunită.
Ne-om despărti... Plecând, te vei abate
Spre alte buze dulci, spre alte zări:
Eu voi chema nedate sărutări
Si cântece rămase necântate.