De-atitea nopti aud plouând,
Aud materia plângând…
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.
Şi parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbeşte-un val
Tresar prin somn şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.
Un gol istoric se întinde,
Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc…
Şi simt cum de atâta ploaie
Piloţii grei se prăbuşesc.
De-atâtea nopti aud plouând,
Tot tresărind, tot asteptând…
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.
This entry was posted
on miercuri, 9 decembrie 2009
at miercuri, decembrie 09, 2009
. You can follow any responses to this entry through the
comments feed
.
Trimiteți un comentariu