Lăsaţi-mă să plâng! Încercuit
De noapte, în pustiul fără margini
Cămile dorm şi cei care le mână.
Tăcut veghează-armeanul socotind.
Iar eu, alături, milele socot
Cari de Suleica mă despart; revăd
Supărătoate, lungile-ocolişuri.
Lăsaţi-mă să plâng! nu e ruşine!
Bărbaţii care plâng, sunt buni.
Doar şi Achille-a plâns pentru Brizeis!
Jelit-a Xerxes oastea neînfrântă.
Pe cel iubit ce singur moartea-şi dete
Îl plânse Alexandru. Lăsaţi-mă sa plâng! sub lacrimi colbul prinde viaţă,
Iar musteşte.
This entry was posted
on vineri, 11 decembrie 2009
at vineri, decembrie 11, 2009
. You can follow any responses to this entry through the
comments feed
.
Trimiteți un comentariu