O, gândul meu de seară aducător de pace,
Cum îmi strecori în suflet lumina lunei pline,
Cum mi te-aşterni pe rană când zuciumarea tace
Împrăştiind odihnă şi farmece senine.
Cum îmi strecori în suflet lumina lunei pline!

În noi sunt suferinţe şi doruri seculare:
La raza ta de aur se liniştesc deodată,
Ca urşii albi pe-ntinsul câmpiilor polare
Când pe cuprinsul bolţii luceafărul se-arată.

O, gândul meu de seară, eşti piatra peste care
Zidesc cu noi speranţe cetăţi ce nu s-or stinge,
Adânca ta tăcere e-un câmp de germinare
În care va renaşte dorinţa de-a învinge.