Voi ce-ascultaţi în aste răzleţe rime cum
Cad rând pe rând suspine ce-n anii tinereţii,
La ceasul slăbiciunii, au fost un sprijin vieţii,
Pe când eram în parte alt om decât acum;

Voi toţi, dacă iubirea v-a scos din piept suspine -
Că-n fel şi chip aicea mă zbat şi plâng avan
Între speranţa vană şi între chinul van -
Mă veţi ierta, şi mai mult: veţi suferi cu mine!

O, astăzi ştiu c-adesea întreaga lume rea
A povestit atâta pe socoteala mea,
Că singur eu de mine mă ruşinai amarnic.

Astfel, ruşinea-i rodul greşelii de-altădată,
Ruşinea, pocăinţa, cunoaşterea curată
Că tot ce place lumii e numai vis zădarnic!