Lăsaţi-mă să plâng! Încercuit
De noapte, în pustiul fără margini
Cămile dorm şi cei care le mână.
Tăcut veghează-armeanul socotind.
Iar eu, alături, milele socot
Cari de Suleica mă despart; revăd
Supărătoate, lungile-ocolişuri.

Lăsaţi-mă să plâng! nu e ruşine!
Bărbaţii care plâng, sunt buni.
Doar şi Achille-a plâns pentru Brizeis!
Jelit-a Xerxes oastea neînfrântă.
Pe cel iubit ce singur moartea-şi dete
Îl plânse Alexandru.
Lăsaţi-mă sa plâng! sub lacrimi colbul prinde viaţă,
Iar musteşte.