Lihnit şi cu o poftă regească, într-o zi,
Un maimuţoi c-o blană de tigru se-nvăli.
Fusese tigrul rău, el însă fu năpraznic.
Se înţolise-n dreptul şi voia de-a fi groaznic.
Scrâşnind din dinţi purcese-a răcni: „Eu sunt, prin lege
Cuceritorul tufei, noptosul nopţii rege!”
Pândi, tâlhar de codru, prin spini şi pe de lături
Îngrămădind omoruri şi jafuri şi prăpăduri;
Drumeţii sugrumându-i şi pustiind pădurea,
Făcu tot ce făcuse şi blana lui pe-aiurea.
Trăia-ntr-un covru-n juru-i cu resturi de masacru.
Văzându-i pielea, insul credea în simulacru.
Zbiera cu mare muget şi groaznice cuvinte:
„Priviţi, bârlogul meu e plin de oseminte;
Toţi tremură şi fug din faţa mea cu spaimă
Mă admiraţi! sunt tigru şi am tigrească faimă!”
Prostimea-n admirare fugea mâncând pământul.
Veni îmblânzitorul şi-n braţe înhăţându-l
Ca pe o zdreanţă pielea-i rupând-o, zise-apoi
Pleoştitei javre: „Nu eşti decât un maimuţoi!”