Doue vieţe omul măsoară
Cât timp urmează cărarea lui,
Una în lumea cea din afară
Alta-n adâncul sufletului.

Cea din afară blândă, senină
Mi-a dăruit-o al meu destin
Dar cea din suflet de lupte plină
De griji amare si negru chin.

Precum sărmanul far de vedere
Ce lume, oameni văzui în vis,
Când se deşteaptă simte-n durere
Noaptea ce-apasă ochiu-i deschis;

Sau cum a mării puternici valuri
Adânc din funduri s-asvârl spumând
Ş-apoi sfărmate de nalte maluri
Iarăşi în mare recad gemând;

Aşa din mine visuri frumoase,
Aspirări mândre sumeţ pornesc
În curănd însă neputincioase
De-a lumii proză crud se zdrobesc.

Nimic de-aceste nu ştie însă
Vârtejul lumii nepăsător,
Jalnice cânturi, lacrimi ascunse
Singuri sunt triştii martorii lor.